„Anul școlar va începe în conformitate cu ghidul pe care Ministerul Sănătății îl va aproba și care acum este în dezbatere publică”, a spus Monica Anisie, în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc, luni, la sediul organizației județene a PNL Teleorman, la care au luat parte și secretarul general adjunct al Guvernului, Cristi Barbu, senatorul PNL Eugen Pîrvulescu și candidatul partidului la Primăria Alexandria, Vera Mitran.
Monica Anisie, ministrul Educației, a făcut luni o vizită de lucru în județul Teleorman, unde s-a deplasat atât în centrele de examen organizate pentru sesiunea de toamnă a Examenului de Bacalaureat, cât și în mai multe unități școlare din mediul rural, pentru a verifica modul în care acestea pot fi pregătite așa încât, la început de an școlar, să asigure toate măsurile necesare pentru ca elevii să se întoarcă în siguranță în bănci.
„Așa cum am mai spus-o, responsabilitatea este a noastră, a tuturor, nu numai a școlii sau numai a cadrelor didactice, ci și a părinților și a autorităților publice locale. Acea declarație pe proprie răspundere, pe care o dăm și noi dacă mergem la medic, este una de responsabilitate. (…) Și noi, părinții, trebuie să fin responsabili și să nu ducem copilul în colectivitate dacă prezintă anumite simptome. (…) Școala are responsabilitatea de a asigura tot ceea ce trebuie în așa fel încât copiii să nu se îmbolnăvească: vorbim despre dezinfectarea spațiilor, de purtarea măștii, în felul acesta școala își asumă o responsabilitate. Atâta timp cât în spațiul școlii există măsuri de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor, trebuie ca și în afara școlii să fie respectate aceste măsuri”, a explicat ministrul Educației, la Alexandria, potrivit ziarului Teleormanului.
Pe de altă parte, în ceea ce privește modul în care se pregătesc școlile, concret, pentru a primi copiii în bănci, în cazul în care se va decide reluarea cursurilor în mod normal, dar și pentru modul în care ar putea decurge predarea în sistem on-line, Monica Anisie a explicat că Guvernul a adoptat deja o ordonanță de urgență prin care a fost alocată suma de 175 de milioane de euro, atât pentru achiziționarea de echipamente electronice, cât și pentru dezinfectanți și măști. Achiziția ar urma să fie făcută de școli sau de autoritățile publice locale, iar banii vor putea fi decontați, suma provenind din fonduri europene, a mai precizat ministrul Educației.
„Guvernul României a aprobat, deja, o ordonanță de urgență prin care au fost alocate 175 de milioane de euro pentru echipamente electronice ce pot fi achiziționate de școli și autoritățile publice locale, iar aici vorbim, pe de o parte, de tablete și laptopuri, care pot fi decontate de Ministerul Fondurilor Europene, pe de altă parte de echipamente medicale, respectiv dezinfectanți și măști – vorbim aici de 50 de milioane de euro – și au fost alocați bani și pentru achiziționarea unor containere pentru a fi amenajate toalete. Vorbim despre o achiziție pe care o face autoritatea publică locală, nu o face Ministerul Educației, autoritatea publică locală poate achiziționa, așa cum poate și unitatea de învățământ. Fondurile sunt europene, vorbim, așa cum am spus deja, de 175 de milioane de euro, iar fiecare autoritate publică locală ar putea să facă această echiziție și să deconteze banii”, a explicat Monica Anisie.
Consiliul Național al Elevilor atrage atenția asupra faptului că elevii din România au nevoie de materiale de protecție în cadrul unității de învățământ, pentru a micșora, pe cât posibil, riscul infectării cu virusul SARS-COV-2. Guvernul României are datoria de a asigura aceste materiale de protecție, așa cum și-a asumat în luna aprilie a acestui an”, se arată într-un comunicat al Consiliului Național al Elevilor.
ELEVII ACUZĂ GUVERNUL DE INCOERENȚĂ
Consiliul Național al Elevilor susține că Guvernul României refuză să își asume responsabilitatea pentru începerea anului școlar și „dă dovadă de incoerență”.
„În ultimele 3 luni, premergătoare începerii anului școlar, Guvernul României a asigurat toți actorii din sistemul educațional de faptul că sprijinul guvernamental în teritoriu va fi unul substanțial, atât sub formă de fonduri, cât și sub formă de materiale de protecție pentru elevi și profesori.
Pe data de 22 august, vicepremierul Raluca Turcan a declarat că „Este absolut imposibil ca Guvernul să asigure măşti pentru toţi copiii din ţara aceasta, pentru toţi profesorii.”.
Consiliul Național al Elevilor atrage atenția asupra faptului că elevii din România au nevoie de materiale de protecție în cadrul unității de învățământ, pentru a micșora, pe cât posibil, riscul infectării cu virusul SARS-COV-2. Guvernul României are datoria de a asigura aceste materiale de protecție, așa cum și-a asumat în luna aprilie a acestui an”, se arată într-un comunicat al Consiliului Național al Elevilor.
„Guvernul României dă dovadă, încă o dată, de incoerență în discursul public și în măsurile pe care le ia pentru începerea anului școlar. Statul român are datoria de a asigura necesarul de măști de protecție pentru toți elevii. În joc este sănătatea a 3 milioane de elevi! Campania electorală mai poate aștepta, siguranța colegilor noștri nu!”, a declarat Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor.
Vicepreședintele PSD, Victor Negrescu, a scris, într-o postare pe Facebook că acest Guvern minte încontinuu.
„O nouă minciună liberală: au promis în repetate rânduri că vor asigura măști pentru toți copiii și pentru toți profesorii și acum spun că este absolut imposibil. Mai mult, au pasat problema în curtea administrațiilor locale cu doar câteva săptămâni înainte de începerea anului școlar. Educația a devenit bătaia de joc a guvernanților. Luni întregi școlile au fost închise, timp în care nu s-a făcut nimic pentru educația digitală, școlile nu au fost pregătite pentru redeschidere iar profesorii, personalul auxiliar, părinții, elevii și studenții nu au primit nicio informație concretă. Această incertitudine va avea din păcate un impact negativ asupra viitorului generațiilor următoare”, a scris Victor Negrescu.
Sursa: qmagazine.ro