Astăzi, 22 iunie, este prima zi de lucru a ofiţerului Burzo Ioan Gavril la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş.
Burzo Ioan Gavril a participat la concursul organizat de inspectoratul de poliţie pentru ocuparea unui post de ofiţer specialist inginer constructor, prin încadrare directă, fiind declarat admis în urma susţinerii probelor concursului şi a interviului de departajare.
Ofiţerul îşi va desfăşura activitatea la Serviciul Logistic din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş. Noul angajat a fost întâmpinat azi, 22 iunie, de echipa managerială a instituţiei. Odată cu depunerea jurământului, conducerea inspectoratului l-a felicitat şi i-a urat o carieră îndelungată, plină de realizări.