Săptămâna a debutat cu mai multe acţiuni organizate de poliţişti pe drumurile publice de pe raza judeţului. Premergător zilei de marţi, 13, şase persoane au fost depistate că au comis infracţiuni rutiere.
La 17 ani, bineînţeles fără a poseda permis de conducere, un tănăr a urcat la volanul unui autoturism şi l-a condus pe D.C. 11 – Valea Stejarului. A fost depistat de poliţişti iar acum este cercetat în cadrul dosarului penal întocmit pe numele lui.
Pe D.J. 185, în localitatea Călinești, poliţiştii au depistat un bărbat de 41 de ani, din localitate, care conducea un moped neînmatriculat, fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Acum este cercetat pentru comiterea de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.
Poliţiştii au oprit pentru verificări un autoturism condus pe raza localităţii Coltău. La volan se afla o femeie de 35 ani, din Vişeu de Sus, iar în urma verificărilor s-a constatat faptul că, autoturismul avea autorizaţia de circulaţie provizorie expirată. Femeia este cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Trei dintre infracţiunile rutiere au fost constatate de poliţiştii din Borşa. La ora 22.50, pe strada Victoriei din oraş, a fost oprit un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat de 34 ani. Deoarece acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La ora 02.20, tot pe strada Victoriei a fost oprit un autoturism condus de un tânăr de 20 ani, din oraş, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
La ora 03.45, poliţiştii au a fost oprit pentru verificări un autoturism condus de un tânăr de 19 ani pe strada 22 Decembrie din Borșa. Testarea acestuia cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cei depistaţi în stare de ebrietate au fost conduşi la Spitalul din Borșa unde le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Toate persoanele depistate sunt cercetate în cadrul dosarelor penale întocmite pe numele lor.