A XXV-a ediţie a Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de Învăţătură, care se desfăşoară în perioada 14-18 noiembrie 2018, în Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti, reuneşte peste 300 de expozanţi, care propun circa 900 de evenimente editoriale şi profesionale.
Această ediţie stă sub semnul mai multor aniversări: Centenarul Marii Uniri şi al Primului Război Mondial, 90 de ani de Radio România, 25 de ediţii ale Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de Învăţătură, potrivit site-ului www.gaudeamus.ro.
Tema centrală a ediţiei este ”România Centenar” şi va fi ilustrată prin intermediul unui stand reprezentativ, care va găzdui o colecţie de circa 600 de volume dedicate acestui moment istoric, şi circa 50 de evenimente (lansări şi prezentări de carte, dezbateri, proiecţii de film, lecturi publice). Standul ”România Centenar”, organizat de Primăria Municipiului Bucureşti prin Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) şi Muzeul Municipiului Bucureşti, va oferi publicului Gaudeamus un prilej de a se întâlni şi dialoga cu câţiva dintre cei mai apreciaţi scriitori, critici literari şi istorici români ai momentului, precizează site-ul amintit.
Preşedintele de onoare al ediţiei este acad. Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române.
La Gaudeamus sunt prezente edituri româneşti cu tradiţie, instituţii de învăţământ, difuzori de carte şi publicaţii, producători şi distribuitori de jocuri educaţionale, asociaţii profesionale şi organizaţii active în domeniile cultură şi educaţie. În cadrul manifestării vor avea loc mai multe evenimente – Concursul Naţional de Lectură „Mircea Nedelciu”; proiectul „Cărţile se întorc acasă”; invitaţi de nota 10: Olimpicii României; Carte şi multimedia; ”Bursa Educaţia”, ajunsă la ediţia 21; Salonul Naţional de Inventică; expoziţiile „Gaudeamus 25” şi „Ia românească; „Pagini din istoria radioului – Radio România 90”, „ExpoCaligrafia 2018”, a anunţat, într-o conferinţă de presă, preşedintele Societăţii Române de Radiodifuziune, Georgică Severin.
Târgul se desfăşoară anual în Pavilionul Central Romexpo, reunind, într-un spaţiu expoziţional de 14.000 mp, oferta a peste 300 de edituri româneşti şi străine, tipografii, instituţii de învăţământ, centre şi institute culturale, instituţii mass-media, agenţii de difuzare de carte, firme multimedia, agenţii literare, organizaţii non-guvernamentale cu profil cultural şi educaţional, asociaţii profesionale, librării, biblioteci etc.