În încercarea de a salva satul tradiţional din Maramureş, scrisoare deschisă de la un cititor

În încercarea de a salva ceea ce se mai poate din Maramureşul tradiţional, am întocmit o scrisoare deschisă (aflată în ataşament, împreună cu o fotografie ilustrativă), pe care vă rog mult să o publicaţi, poate, poate, reuşim, dacă nu să schimbăm,  măcar să diminuăm viteza dezintegrării acelui ţinut.

Scrisoare deschisă
Propuneri pentru salvarea Maramureșului tradițional

Trăim vremurile Apocalipsei: Ţara Maramureşului se află într-un grav și ireversibil proces de descompunere şi însăși temelia „Țării Lemnului” se dezintegrează. Casele, acareturile şi porţile vechi de lemn sunt demolate, meșteșugurile dispar, agricultura și zootehnia tradițională sunt abandonate, arhaicele biserici sunt părăsite, iar graiul strămoşesc este dat uitării… Paradoxal, cu cât acest tezaur, unic în lume, este mai cunoscut şi apreciat de către români şi străini deopotrivă, cu atât distrugerile sunt mai mari. Lucrurile merg în direcția total greșită, pentru stoparea dezastrului impunându-se câteva măsuri urgente şi punctuale:

1. Din cele cca 30.000 de case tipice de lemn (cu formă prelungită, acoperiş în patru
ape etc.) construite înainte de vârful din anii 1960, azi au mai rămas pe loc câteva mii (doar câteva sute însă mai păstrând caracteristicul pridvor cu stâlpi sculptaţi), dintre care monumente istorice in situ sunt doar opt (8!) case, două (2!) complexe mulinologice şi nici o poartă (0!) de lemn! În total, doar vreo 200 de case vechi sunt salvate sigur de la demolare prin satele regiunii, incluzând aici și construcţiile devenite pensiuni sau locuinţe de vacanță, la care se adaugă cele cca 50 de case din Muzeele Satului…
Pentru a împiedica dispariția totală a ultimelor rămășițe ale arhitecturii populare, trebuie ca Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Maramureș, împreună cu Comisia Națională a Monumentelor Istorice, să întreprindă toate demersurile pentru punerea urgentă sub protecția in situ a unui număr de minim 100 de gospodării și complexe meşteşugăreşti mai vechi de 50 de ani şi a tuturor porţilor „bătrâne”.
Dragi proprietari de case vechi: în mod indubitabil, casele de lemn vă aparţin și, dacă nu sunt monumente istorice, aveţi dreptul să le distrugeţi. Nimeni nu vă cere să nu mai construiţi case noi, să trăiţi în condiţii de ev mediu sau să mergeţi la toaletă în fundul curţii! Cu toţii suntem de acord că lumea trebuie să evolueze! Dar, nicăieri în lumea civilizată (acolo unde mulţi dintre voi muncesc), nu construieşte fiecare ce, unde şi cum vrea. Vă rog, aşadar, să păstraţi şi casa „bătrână” lângă cea nou construită (care ar fi bine să fie asortată stilistic, volumetric şi cromatic cu ansamblul).
Este incredibil faptul că vă ruşinaţi de casa de lemn, considerând-o semn de sărăcie şi înapoiere! Nimic mai fals decât un asemenea crez bizar!
Să ştiţi că tehnica actuală permite convertirea caselor vechi în locuințe confortabile, cu acoperiș mansardat și băi moderne, păstrând exteriorul original, dar interiorul putând deveni sofisticat și demn de invidiat… Iar pentru iubitorii caselor contemporane cu specific tradiţional, arhitecţii de la O.A.R. Maramureş au întocmit o serie de proiecte gratuite, care pot fi utilizate pentru construirea de locuinţe cu aspect local.
Casele vechi de lemn au o valoare proprie, intrinsecă, care va crește în viitor, spre diferență de zidirile din cărămidă. Nu repetați greșeala făcută cu zgărdanele de coral, lăzile de zestre ori icoanele pe lemn, vândute de către bunicii voștri pe bani de nimic… Nu vă mai vindeţi casele la metru cub pentru un preţ de mizerie, pentru a fi tăiate şi exportate… Şi nu înlocuiți mărețele porți de lemn cu grilaje de inox, împrumutate parcă de la vreo fabrică…
Autorităţile locale şi cele judeţene trebuie să urmărească respectarea Legilor
Construcțiilor (50/1991), Urbanismului (350/2001), Monumentelor Istorice (422/2001), O.G. 47/2000 privind Patrimoniul UNESCO, Regulamentului-Cadru de Urbanism (H.G. 525/1996), H.G. 932/2010 (luarea în evidenţă a proiectului la O.A.R.) şi Legii 157/1997 privind ratificarea Convenţiei pentru protecţia patrimoniului arhitectural al Europei. Aplicat cu strictețe, cadrul legal poate opri distrugerea arhitecturii populare, fără a fi nevoie de noi legi în acest sens.
Autorităţile centrale şi locale trebuie să ofere facilități financiare generoase pentru toți cei care doresc să-și păstreze şi restaureze casele vechi de lemn, care necesită măsuri specifice de întreținere (schimbarea regulată a şindrilei, lupta cu umiditatea şi cu atacurile de insecte şi ciocănitori etc.), prin subvenționarea lemnului de construcție şi scutiri de impozite, precum şi compensaţii pentru înlocuirea omniprezentelor şi otrăvitoarelor învelitori de azbociment de pe toate tipurile de construcţii.
Iar companiile de asigurări vor trebui să-și adapteze criteriile astfel încât și casele vechi din lemn să poată beneficia de asigurarea obligatorie contra incendiilor, chiar fără a fi ignifugate, după modelul practicat în alte țări.

2. Este anormal ca în chiar cel mai bogat tărâm european în meşteşuguri autentice,
teoreticienii culturii populare să fie salarizați de la buget, în timp ce creatorii înșiși, ajunşi la disperare, să fie nevoiți să se lase de meserie, plecând în străinătate! Preţurile pieţei pentru lâna toarsă şi ţesută manual şi pentru celelalte produse artizanale, sunt de nimic, iar societatea tot mai modernizată are din ce în ce mai puţină nevoie de meşterii populari.
Bugetul judeţului, prin Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş, ar putea însă găsi resursele pentru o indemnizaţie de măcar 500 RON/lunar pentru 100 de creatori populari precum: confecționeri de opinci, „clopuri”, cojoace de piele şi coșuri din fibră de alun, pentru olari, dogari, fierari, morari, pentru câţiva din cei mai buni lemnari şi ţesătoare (poate şi pentru câţiva ceteraşi, trâmbiţaşi sau dansatori excepţionali), care ar trebui totodată şi scutiţi de impozite, cu condiția ca: meșterii să aibă ucenici (încurajaţi cu burse), atelierele lor să fie lesne vizitabile, iar stilul, materialele şi ornamentele utilizate să rămână necontaminate de kitsch…
România a semnat Convenția Internațională pentru Protejarea Patrimoniului Cultural Imaterial, care susține nu atât conservarea obiectelor realizate anterior de către meseriaşii populari, cât, mai ales, crearea condițiilor pentru continuarea producerii acestora. Pe baza Convenției respective, spre diferență de ţara noastră, statele evoluate finanţează mai întâi meșterii populari şi şcolile de meşteşuguri periclitate şi, abia apoi, contabilii şi referenţii…

3. Agricultura tradiţională, transportul cu atelaje animale şi alimentația de tip ancestral se prăbușesc sub loviturile modernităţii și ale standardelor inventate fie de statul român, fie de U.E. Modul arhaic și sănătos de trai dispare, vechile soiuri şi rase locale de plante și animale sunt înlocuite cu hibrizi. Cultura fânului, pomicultura şi zootehnia tradiţională, surse nepreţuite de produse organice, mai supravieţuiesc parţial, fiind însă ameninţate de importuri, de chimizare şi de mecanizare. Fânul, carnea, laptele, brânza, cartofii sau porumbul au ajuns să nu mai merite a fi produse, având preţuri de nimic. Apele minerale locale ori sucurile de brad şi soc sunt înlocuite cu răcoritoare chimice şi bere la PET, şunca şi ouăle de casă sunt schimbate cu cremvurști și chipsuri cu aditivi, iar concentratele furajere și pesticidele otrăvesc mediul natural.
Niciodată, poporul maramureșean n-a fost mai bolnav ca azi… Efectul abandonării muncii câmpului şi reducerea efortului fizic, înlocuirea mersului pe jos cu cel motorizat, stresul omniprezent, mâncarea de la supermarket și dezechilibrele alimentare au efecte grave, ducând tot mai des la cancer, diabet, probleme cardiace…
Pentru un Maramureș sănătos şi autentic, pentru ca agricultura organică și alimentația tradițională să rămână vii şi preţuite la adevărata lor valoare şi pentru transmiterea mai departe a tezaurului de cunoștințe ancestrale, trebuie intervenit prompt de la nivel guvernamental, prin certificări bio „din oficiu”, scutiri de impozite şi credite cofinanțate de stat!

4. O rugăminte pentru parohiile maramureşene: cu sau fără ajutor de la stat, investiți în conservarea bisericilor vechi de lemn pe care le deţineți! Nu le abandonați, nici nu le transformaţi în triste capele funerare! Mai ales că, acele bisericuțe sunt mai atractive decât noile lăcaşuri în care investiţi azi…
Dragi enoriași: nu umpleți cu ciment vechile și pitoreștile cimitire care înconjoară bisericile de lemn. Nu defrișați copacii de acolo și păstrați obiceiul plantării prunilor la căpătâiul crucilor, care conferă acelor locuri un plăcut aspect de parc, nu de deşert betonat…

5. Dragi localnici! Fiți mândri de miile de cuvinte ale graiului maramureşean şi nu le daţi uitării! Folosiți acasă și în public limbajul străvechi și transmiteți-l mai departe ca pe o comoară de preț, moștenire de la nobilii voştri strămoși, care face diferența între voi și restul lumii și care vă asigură atât legăturile intracomunitare, cât și propria identitate regională.
Învățați și difuzați mai departe întregul tezaur de dansuri și melodii populare, în forme cât mai pure, şi nu vă mai ruşinaţi să purtaţi costumele tradiţionale moştenite de la bunici, preferând doar costumele populare nou confecţionate.

Pentru ca Maramureşul să aibă viitor, este nevoie ca localnicii să dea dovadă de mai multă înțelegere și dragoste pentru moștenirea fabuloasă pe care au primit-o, în primul rând față de cultura lemnului. Ei trebuie şi să-şi abandoneze mentalitatea de şantier („tot ce este nou e bun, iar ce e vechi, este gunoi”), acceptând regulile Civilizaţiei europene occidentale, pentru care „vechi” înseamnă ceva „valoros ce trebuie păstrat” şi nu un „semn de înapoiere”.
În acest moment, tinerii localnici care îndrăgesc tradiţiile sunt tare puţini: este nevoie de mai mulţi Călineşteni ai Ţării Maramureşului şi Coconi din Breb, care să înveţe să cunoască, să aprecieze şi să transmită mai departe vechile meşteşuguri şi obiceiuri.
În viitor, tradiţiile vor ajunge să fie din nou preţuite şi se vor „vinde” tot mai bine, dar se impune continuitatea: de abandonăm acum, n-o să mai ştim să ne reapucăm…
Poate ar fi timpul şi ca măcar o parte a sumelor alocate din banii publici, an de an, festivalurilor care de care mai „tradiţionale” de care s-a umplut judeţul, să fie investite în ceva mai durabil: conservarea arhitecturii, a meşteşugurilor, a agriculturii şi a zootehniei autentice.
Dacă decidenţii români şi europeni nu vor interveni acum pentru salvarea patrimoniului maramureșean, atât de unic şi de fragil, rămăşiţele sale vor dispărea cu totul în viitorul apropiat… Iar distrugerea ultimului rest autentic de Europă rurală preindustrială, a acestui sit cu valoare de peisaj cultural UNESCO nerecunoscut oficial, va fi, timpul va dovedi-o, o pierdere pentru lumea întreagă…
Dragii mei: este adevărat, tradiţia este tot mai greu şi costisitor de menţinut, dar faceţi-o, vă rog, de dragul superbei regiuni ai cărei fii sunteţi şi gândindu-vă la binele generaţiilor următoare!
Nu lăsaţi Maramureșul să moară!

Un maramureşean