Marina chineza a avertizat miercuri – de opt ori – un avion militar de supraveghere apartinand Statelor Unite sa paraseasca spatiul aerian al unor insule artificiale pe care Beijingul le-a construit intr-o zona disputata in Marea Chinei de Sud, relateaza CNN, prezent la bordul avionului. Insulele artificiale si prezenta militara masiva chineza au alarmat Pentagonul, care efectueaza zboruri de supraveghere in regiune pentru a arata fara echivoc faptul ca Statele Unite nu recunosc revendicarile teritoriale ale Chinei. Aliatii din regiune ai americanilor sunt, la randul lor, ingrijorati.
Fostul director adjunct al CIA Michael Morell a declarat pentru CNN, in noaptea de miercuri spre joi, ca aceasta confruntare arata ca exista riscul izbucnirii unui razboi intre Statele Unite si China.
O echipa a postului american a primit acces exclusiv in timpul unei misiuni aeriene de supraveghere a apelor disputate, precizeaza CNN, aratand ca Pentagonul a dorit astfel sa atraga atentia asupra provocarii reprezentate de insulele artificiale chineze.
Un avion de supraveghere de tip P8-A Poseidon – cea mai avansata aeronava americana de acest tip, care este totodata un vanator de submarine – a coborat pana la altitudinea de 4.500 de metri deasupra insulelor.
„Aici Marina chineza… Aici marina chineza… Va rugam sa plecati… pentru a evita o neintelegere”, s-a auzit o voce, intr-o transmisie radio receptata la bordul aeronavei in care se afla echipa CNN.
Pentagonul a declasificat pentru prima data inregistrari video care surprind activitatea Chinei in regiune si inregistrari audio in care chinezii provoaca o aeronava americana.
Potrivit CNN, Statele Unite analizeaza atat posibilitatea efectuarii unor zboruri la o altitudine si mai mica, cat si trimiterea unor nave de razboi in imediata apropiere a acestor insule, in cadrul unei noi prezente, „mai robuste”, in regiune.
Imediat dupa transmisie, aeronava a observat si sursa acesteia – o insula artificiala situata la aproximativ 1.000 de kilometri de coastele chineze.
Marea Chinei de Sud face obiectul a numeroase revendicari teritoriale asupra unei zone bogate in peste, in subsolul careia s-ar afla zacaminte importante de resurse naturale.
Misiunea de miercuri a vizat in mod special monitorizarea activitatilor chineze pe trei insule care in urma cu trei luni erau doar niste recife care abia ieseau din apa. In prezent, ele au devenit proiecte masive de constructii, despre care Statele Unite afirma ca urmeaza sa gazduiasca instalatii militare.
Aceasta creare de noi teritorii in Marea Chinei de Sud face parte dintr-un efort militar chinez mai amplu care vizeaza, in opinia unora, provocarea dominatiei americane in regiune, dupa ce Beijinul si-a lansat primul portavion, isi echipeaza rachetele nucleare cu focoase multiple, dezvolta rachete impotriva navelor de razboi iar in prezent construieste baze militare la mare departare de tarm.
„Incerc sa inteleg, ca oricine altcineva, ce urmareste (China) aici. Am observat recent o sporire a activitatii in legatura cu ceea ce pare sa fie construirea unei infrastructuri militare”, a declarat capitanul Mike Parker, comandantul flotei de avioane de supraveghere de tip P8 si P3 mobilizate in Asia, pentru echipa CNN de la bordul aeronavei.
„Am fost provocati acum de 30 de minute de Marina chineza. Cred ca (semnalul) provenea de la instalatia aceasta”, a continuat Parker, aratand cu degetul o statie de radar de alerta rapida amplasata pe o insula artificiala, la reciful Fiery Cross, aflat sub controlul Chinei – care a stationat aici 200 de militari si a demarat lucrari in vederea construirii unui port si unei piste de aterizare – si revendicat de Filipine, Vietnam si Taiwan.
In doar doi ani, China a extins suprafata recifului cu aproximativ 800 de hectare, intr-o zona in care adancimea apei este de aproximativ 90 de metri.
Intr-o inregistrare video efectuata de avinul de tip P8, in afara de radarul de alerta rapida, pe insula – numita de unii „portavionul care nu poate fi scufundat” – se pot vedea baraci militare, un turn militar de control si o pista care poate fi utilizata de toate tipurile de avioane din dotarea armatei chineze
„Traficul de suprafata este evident intens”, a declarat pentru CNN locotenent-comandorul Matt Newman din carlinga avionului de supraveghere, precizand ca se refera la nave de razboi si ale Pazei de Coasta chineze. „Au radare aeriene, deci exista sanse mari sa fim urmariti”, adauga el.
Dovada, comenteaza CNN, este faptul ca Marina chineza a cerut avionului de tip P8 sa paraseasca spatiul aerian de opt ori in cursul acestei singure misiuni.
De fiecare data, pilotii americani au raspuns ca aeronava zboara in spatiul aerian international.
Este o infruntare aeriana militara, dar avioane civile pot fi prinse la mijloc, subliniaza CNN.
Cu cat China construieste mai mult, cu atat avertismentele Marinei chineze sunt mai frecvente si mai agresive, au declarat comandanti americani pentru post.
Atat la reciful Fiery Cross, cat si la reciful Mischief, care fac parte din arhipelagul Spartly, numeroase utilaje lucrau de zor, luand nisipul de fundul oceanic si proiectandu-l in atmosfera, in coloane imense, pentru a crea uscat.
„Vedem acest lucru zilnic”, a declarat Parker. „Cred ca lucreaza inclusiv in weekend, pentru ca-i vedem mereu”, adauga el.
Sursa: Mediafax