Ministerul apărării de la Londra a anunţat duminică printr-un comunicat preluat de Reuters că avioane de vânătoare britanice au interceptat săptămâna aceasta aeronave ruseşti deasupra Mării Baltice, în apropierea spaţiului aerian al NATO.
Primul a constat în trimiterea unui avion de vânătoare Typhoon pentru a intercepta un avion de spionaj Iliuşin Il-20M, model denumit în codul NATO Coot-A.
Al doilea a implicat două avioane Typhoon trimise împotriva unei aeronave neidentificate care ieşea din spaţiul aerian al enclavei ruse Kaliningrad.
Luke Pollard, subsecretar de stat parlamentar pentru forţele armate, a declarat că în contextul intensificării agresiunii ruse şi al ameninţărilor tot mai grave la adresa securităţii Regatul Unit ia poziţie pentru reasigurarea aliaţilor, descurajarea adversarilor şi protecţia securităţii naţionale. „Misiunea demonstrează capacitatea noastră de a acţiona alături de cel mai nou membru al NATO, Suedia, şi de a apăra spaţiul aerian al Alianţei oriunde şi oricând este nevoie, menţinându-ne siguranţa acasă şi forţa în străinătate”, este citat el în comunicatul menţionat.