Astăzi, în jurul orei 11:50, parcarea Spitalului Județean de Urgență din Baia Mare a devenit scena unui incident șocant. Un șofer a încercat să se îndrepte spre zona secției de Primire Urgențe UPU SMURD, însă a fost oprit de un agent de securitate care l-a redirecționat către zona de parcare. În urma refuzului, unul dintre cei aflați în mașină a scos un cuțit și l-a amenințat pe paznic.
Autoritățile au intervenit rapid, patru echipaje ale Poliției Municipiului Baia Mare fiind trimise la fața locului. Doi dintre cei implicați au fost reținuți și duși la audieri.
Toate persoanele implicate au fost identificate și conduse la sediul Poliției Municipiului Baia Mare pentru investigații ulterioare.
Cercetările sunt în desfășurare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare, iar autoritățile vor lua măsurile necesare conform legii pentru a soluționa acest incident.