La întâlnirea cu antreprenorii maramureșeni care a avut loc marți, întâlnire inițiată de președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, alături de președintele Camerei de Comerț și Industrie, Florentin Tuș, cei prezenți au insistat pe încurajarea producției și consumului de produse locale.
”Când vorbim despre produse locale, ne referim atât la producătorii, cât și la cumpărătorii din Maramureș. Dacă dorim să ne ajutăm unii pe alții, la nivel de județ, atunci ar trebui cu toții să susținem producătorii locali, indiferent dacă produsele lor sunt de natură alimentară sau nu. Iar producătorii ar putea fi încurajați să își desfășoare activitatea, în situația în care va exista o cerere clară în acest sens”, a declarat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.
Toți cei care doresc pot solicita sprijinul Asociației ”Bun de Maramureș” care a fost înființată în luna noiembrie 2019, cu sprijinul Consiliului Județean Maramureș, în cadrul proiectului FoodChains 4 Europe – Lanțuri alimentare pentru Europa.
Planul de acțiune realizat de instituția județeană își propune să introducă sistemul de etichetare „Bun de Maramureș” pentru cele mai reprezentative produse locale. Membrii fondatori ai Asociației ”Bun de Maramureș” sunt factori locali care au experiență și expertiză în domeniul alimentar și antreprenorial din județul Maramureș și sunt avute în vedere produsele a căror realizare exploatează o resursă locală, au o rețetă tradițională și/sau folosesc o tehnică tradițională sau una inovatoare, dar legată de specificul maramureșean.
”Bun de Maramureș” reprezintă, de asemenea, o alternativă și oportunitate pentru producătorii locali care nu au certificatul „Produs tradițional”, pentru a fi recunoscuți ca exponenți ai mâncărurilor tradiționale din Maramureș, pe baza rețetelor și materialelor locale.