Rușinea, căința și speranța de care copleșită privirea tâlharului cel bun, care ”cu onestitate a furat paradisul”, să copleșească și ochii noștri. Papa Francisc a cuprins în această invocație discursul de la rugăciunea ”Calea Crucii”, condusă în seara Vinerii Sfinte la Colosseum. Meditațiile celor 14 stațiuni au fost pregătite de un grup de liceeni și studenți din Roma în semn de participare la parcursul de pregătire a adunării sinodale dedicată tinerilor în luna octombrie anul curent. În ciuda ploii mărunte care se lăsase peste Cetatea celor șapte coline și a măsurilor de control, aproximativ douăzeci de mii de persoane – romani și pelerini – au venit la tradiționala rugăciune a Căii Crucii transmisă începând cu ora 21.00 în mondoviziune. Printre cei care au dus crucea de la o stațiune la alta s-au aflat câțiva din tinerii care au pregătit meditațiile, voluntari din asociația UNITALSI, o familie cu trei copii din Siria, un preot și o călugăriță din Irak și, ca de obicei, doi Frați franciscani din Țara Sfântă.
Înainte de binecuvântarea apostolică de la finalul rugăciunii, pontiful a vorbit despre necesitatea de a recupera simțul rușinii, al căinței și al speranței. ”În fața iubirii tale supreme”, a spus papa adresându-se Domnului, ”să ne cuprindă rușinea de a te fi lăsat să suferi pentru păcatele noastre”, ”de a fi fugit”, ”de a-l fi ales pe Baraba”, puterea, aparența, zeul banului, mundanitatea și ”nu pe Tine”.
Papa Francisc: «Rușinea de a te fi ispitit cu gura și cu inima ori de câte ori ne-am aflat în fața unei încercări, spunându-ți: ”Dacă tu ești Mesia, salvează-te și noi vom crede!”. Rușine, pentru că multe persoane, și chiar unii din slujitorii tăi, s-au lăsat înșelați de ambiție și de gloria deșartă pierzându-și demnitatea și prima lor iubire. Rușine, pentru că generațiile noastre lasă tinerilor o lume fracturată de dezbinări și războaie, o lume devorată de egoism în care tinerii, cei mici, bolnavii, cei bătrâni sunt marginalizați. Isus, rușinea de a fi pierdut rușinea».
Dar iubirea lui Dumnezeu este mai mare: aceasta este speranța noastră. O speranță cuprinsă în mesajul de iertare și fraternitate, care continuă să inspire și astăzi popoarele și învinge ostilitatea și temerile, o speranță prezentă în jertfa de sine prin mulți tineri se consacră lui Dumnezeu ”într-o lume devorată de logica profitului”.
Papa Francisc: «Speranță, pentru că mulți misionari și misionare continuă și astăzi să sfideze conștiința adormită a umanității riscându-și viața pentru a te sluji în cei săraci, respinși, în imigranți, în cei invizibili, în cei exploatați, în cei înfometați și în cei aflați la închisoare. Speranță, pentru că Biserica ta, sfântă și făcută din păcătoși, continuă și astăzi, în ciuda încercărilor de a o discredita, să fie lumină care luminează, încurajează, înalță și mărturisește iubirea ta nemărginită față de omenire, model de altruism, arcă de mântuire și izvor de certitudine și adevăr».
Speranța este în Cruce, rod ”al lașității” și ”al lăcomiei multor învățători ai Legii și a fariseilor”, și totuși ”generatoare de înviere”. Pontiful a încheiat cu această imagine rugăciunea sa și încredințează tăcerii din Sâmbăta Sfântă o cerere de ajutor adresată Fiului lui Dumnezeu ”de a ne despuia de aroganța tâlharului” de la stânga, ”de cei miopi și corupți” care au văzut în Domnul ”o șansă de exploatat, un osândit de criticat, un învins de luat în râs, o altă ocazie de a pune pe umerii altora și chiar a lui Dumnezeu propriile vinovății”.
Papa Francisc: «Îți cerem, în schimb, Fiul lui Dumnezeu, să ne identificăm cu tâlharul cel bun care te-a privit cu ochi plini de rușine, de căință și de speranță; care, cu ochii credinței, a văzut în înfrângerea ta aparentă biruința dumnezeiască și a îngenuncheat astfel în fața milostivirii tale și ”a furat” în mod onest paradisul».