Vezi VIDEO
Aproximativ 300 de esantioane de flori de mina care au facut inconjurul Europei sau au fost tinute in depozit, dar care nu au mai fost expuse pana acum in Baia Mare pot fi admirate incepand de astazi, 23 decembrie, la Muzeul de Mineralogie din municipiu. Decizia de a scoate la lumina aceste flori de mina a fost luata de conducerea institutiei odata cu inaugurarea celui de-al doilea corp de cladire al muzeului, de pe bulevardul Traian. Acesta gazduieste doua expozitii cu titlul “Minerale si Astre”.
Potrivit oficialilor muzeului, florile de mina expuse fie s-au aflat pana acum in expozitii care au facut inconjurul lumii, fie au fost tinute in depozite, din cauza lipsei de spatiu.
„Publicul baimarean are posibilitatea de a le vedea pe unele dintre ele in premiera. Aproximativ 300 de esantioane minerale sunt expuse, o parte dintre acestea au facut inconjurul Europei prin expozitiile itinerante pe care le-am avut. Pana acum, ele au stat in depozit, pentru ca nu am avut un alt spatiu de expunere”, a declarat Ioan Bob, directorul Muzeului de Mineralogie.
Printre exponatele ce pot fi admirate se numara stibina, rodocrozitul si baritina, flori de mina care considerate a fi foarte valoroase, pretul unei bucati pornind de la 10.000 de lei.
“Daca am face un top, cea mai valoroasa ar fi stibina de Herja, cu cristale perfecte, cu terminatii perfecte, cu o prezentare foarte buna a smocurilor de stibina. Putem trece apoi la rodocrozit, atat de cunoscut si apreciat datorita culorilor lui. E un roz candel care impresioneaza de la prima vedere. Baritina apare peste tot, in toate minele din regiunea Baia Mare, insa cele mai frumoase bucati se pare ca au aparut la minele Baia Sprie si Cavnic ”, a declarat muzeograful Andrei Gorduza.
Reprezentantii Muzeului de Mineralogie au aratat ca exponatele vor putea fi admirate timp de mai multe luni in Baia Mare.
Sursa: Anca Popescu