Vezi VIDEO
Vizitatorii care trec pragul sectiei de Etnografie a Muzeului Maramuresului din Sighetu Marmatiei au parte de o surpriza. Incepand din aceasta saptamana, intrarea in institutia culturala nu va mai fi asigurata de clasicele bilete, ci de materiale cu imagini reprezentative din muzeu. Aceasta este prima dintr-o serie de actiuni care va duce la schimbarea tuturor biletelor de intrare la cele trei sectii ale muzeului: Etnografie, Istorie-Arheologie, Stiintele Naturii.
Initiativa pare sa prinda la vizitatori. Aflati in excursie, in Maramures mai multi copii din judetul Bihor, alaturi de profesorii coordonatori s-au aratat incantati. “Mi se pare o idee minunata, deoarece prin ilustrate copiii isi amintesc tot timpul de obiectivul turistic pe care l-au vizitat si raman si cu ceva in urma vizitelor”, a spus profesorul Olimpia Dumiter.
Initiatorii actiunii planuiesc sa mearga mai departe. In tomana, de Ziua Internationala a Postei, printr-un proiect in colaborare cu Posta Romana, elevii de la scolile din Sighetu Marmatiei vor putea sa expedieze noile bilete copiilor din tara sau strainatate inscrisi in baza de date a muzeului, daruindu-le astfel un cadou simbolic din Maramures.
“Avem un contract de colaborare cu Posta Romana, prin care aceste bilete colectionabile vor fi expediate prin posta de catre copiii din clasele I-VIII catre alti copii. Prin acest proiect dorim sa-i invatam pe copii sa inteleaga ce inseamna o carte postala scrisa, pentru ca in zilele noastre copiii uita sa scrie o carte postala sau o scrisoare catre un alt copil din alte orase sau din alte tari de ce nu”, a explicat Mirela Barz, muzeograf la Muzeul Maramuresului.
Referitor la pretul biletelor muzeografii au precizat ca acesta ramane neschimbat – 4 lei pentru adulti si 2 lei pentru copii.
FOTO: Ilustrate pe post de bilet (c) eMM.ro
Sursa: Diana Grad