Sarbatoare mare pentru romanii din Transcarpatia. Sute de cetateni ucraineni care locuiesc in apropierea malului drept al Tisei si care se considera maramureseni sunt asteptati sambata, 26 noiembrie, in centrul localitatii Slatina, unde va fi inaugurata prima statuie a unui domnitor roman din Ucraina. Personajul care a fost turnat in bronz este Stefan cel Mare. El va trona in fata unui magazin denumit “Maramuresul” iar la doar cativa kilometri distanta va fi dezvelit un alt bust care reprezinta o personalita importanta pentru comunitatea romaneasca – cel al poetului national Mihai Eminescu.
Evenimentul de sambata vrea sa ii apropie spiritual pe romanii din Ucraina, Moldova si pe cei din Romania. Maramuresenii de dincolo de Tisa il asteapta cu emotie pentru ca rar se intampla ca un numar mare dintre ei sa aiba posibilitatea sa se reuneasca pentru a vorbi despre tara si limba materna.
“Avem peste 150 de invitati, la care se vor adauga foarte multi oameni din partea locului. Sunt chemati sa participe oficiali ai Consulatului de la Cernauti, ambasadorul de la Kiev, precum si numerosi membri ai asociatiilor din dreapta Tisei. Avem si invitati din Maramures – de la Consiliul Judetean si de la Prefectura, precum si parlamentari”, a declarat pentru eMaramures unul dintre organizatorii evenimentului, Daniel Modarca – vicepresedinte al Asociatiei Maramuresul.
Practic, comunitatea romaneasca din Transcarpatia va inaugura sambata doua statui – cea al lui Stefan cel Mare, despre care se spune ca a trecut pe vremuri prin regiune, si cea a poetului Mihai Eminescu, care va fi pus la loc de cinste in fata scolii cu predare in limba romana din Slatina. “Manifestarile vor incepe la ora 13.00 si vor fi organizate cu sprijinul asociatiei Florile Izei. Este primul monument dedicat unui domnitor roman care este ridicat in Ucraina”, a explicat vicepresedintele Modarca.
Ambele statui au fost realizate la Chisinau, de catre artistul plastic Leonid Popescu, nascut in Slatina, dar stabilit in Republica Moldova. Constructia celor doua monumente a fost sprijinita de catre Institutia Prefectului Maramures, care a facut lobby pentru gasirea unor sponsori. “Busturile vor fi sfintite de un sobor de la Parohia Slatina, dar vom avea prezenti si preoti din Sighetu Marmatiei, Botiza si de la Episcopia Maramuresului”, a mai aratat organizatorul.
In cadrul evenimentului de la Slatina sunt programate si momente artistice dedicate Zilei Unirii, pe care maramuresenii din Ucraina o vor sarbatori in avans.
Sursa: Larisa Cordea