Peste 30 de comercianti vor participa la prima editie a targului de iarna din Baia Mare, ce va fi organizat in Piata Revolutiei, incepand din 1 decembrie. Cei care vor trece pe la targ vor putea sa achizitioneze produse de artizanat, podoabe pentru impodobirea bradului, dar vor putea asista si la ritualul taierii porcului de Ignat, pentru ca apoi sa poata fi pregatite bucatele de Craciun.
Piata Revolutiei va imbraca straie de sarbatoare. Patinoarul amplasat in zona, bradul sau o sceneta care va reprezenta Nasterea lui Iisus Hristos sunt doar cateva dintre atractiile targului. In plus, cei care se vor afla in zona vor avea ocazia sa deguste din mancarurile traditionale preparate la ceaun, sa bea fin fiert sau sa participe la obiceiurile legate de taierea porcului.
„Au fost multi comercianti care doreau sa inchirieze un spatiu la targul de iarna, insa au fost cativa pe care i-am refuzat, pentru ca produsele pe care le ofereau nu se potrivesc cu ideea targului. Vor fi comercializate produse de artizanat, se va pregati varza cu carne la ceaun, se va servi vin fiert…Vizitatorii vor putea asista chiar si la taierea porcului”, a explicat pentru eMaramures city-managerul orasului Baia Mare, Vasile Barbul.
Reprezentantii municipalitatii au aratat ca, la fel ca si targurile de iarna din marile orase europene, targul de iarna din Baia Mare va deveni o traditie incepand din acest an.
Sursa: Gabriela Kuhajda