Maramuresul va fi redescoperit peste hotare prin sunetele muzicale, vechi de sute de ani. Un antropolog din Baia Mare a avut ideea de a creiona un spectacol care va include sunetele de baza ale Maramuresului, reinterpretate intr-un stil modern. Petru Pap s-a inspirat din mai multe zone ale judetului, dar in principal din zona Viseului. La final, in cadrul proiectului va fi realizat si un film documentar despre sunetele de baza ale Maramuresului.
Petru Pap nu este la primul proiect indraznet in care isi propune sa dezvaluie civilizatii sau elemente culturale vechi din Maramures. A descoperit in aceasta zona a tarii lucruri interesante, dar putin cunoscute. Si-a dat seama ca trebuie sa faca ceva in acest sens pentru ca aceste „povesti” despre identitatea judetului sa nu se piarda. „Brusc si pe neasteptate”, i-a incoltit gandul de a redescoperi sunetele de baza ale Romaniei. Apoi s-a gandit la o formula care sa le dea sansa si altor oameni sa asculte aceste sunete ce fac parte din zestrea culturala a romanilor.
Impreuna cu un prieten, inginer de meserie, cu care colabora insa de mai multi ani la diferite proiecte muzicale, a dezvoltat proiectul „The Deep Sound of Maramures”. Astfel, sunetele au fost reformulate „intr-un sistem modern”, fiind folosite mijloace electronice, „toate bazate pe un sistem experimental de lucru”.
„Ideea a venit pur si simplu. Eu fiind antropolog am avut destule contacte cu zona aceasta, partea cealalta de muzician experimentalist a venit ca o idee si atunci noi in formula noastra am venit cu ideea acestui concept-proiect-spectacol”, a marturisit antropologul Petru Pap.
Pentru conceptul proiectului sau, Petru Pap s-a inspirat din mai multe zone ale Maramuresului, dar cele mai multe sunete au fost regasite in zona Viseului. De aici a pornit proiectul „The Deep Sound of Maramures”. Acesta va fi insa mult mai amplu, pentru ca va include si sunete din alte colturi ale Romaniei, sunete care vor „creiona” ulterior o harta audio a Romaniei. In paralel, in cadrul proiectului se desfasoara si o parte de cercetare academica si, totodata, se lucreaza la un film documentar.
„Am folosit mai multe zone ca sursa de inspiratie, dar in primul rand ne-am concentrat pe zonele unde s-au pastrat mai bine anumite structuri de sunete vechi. Pe noi ne-au interesat structuri de sunete mai vechi de 200-300 de ani. In special zona aceasta exploatata a fost zona Viseului, zona vaii Vaserului a fost zona unde ne-am inspirat, zona unde avem participarea Anutei Pop, directorul muzeului de acolo, cu ajutorul careia am reusit sa punem in practica acest proiect”, a punctat Petru Pap.
In momentul in care s-a incumetat sa dezvolte acest proiect, antropologul s-a gandit la necesitatea de a redescoperi identitatea culturala a acestui popor. Vrea sa-i determine pe oameni sa se opreasca din agitatia de zi cu zi si sa mediteze la ceea ce au fost si la cine sunt acum.
„Primul lucru pe care mi-l aduc aminte este faptul ca e vorba de o redescoperire de identitate, e vorba de identitate culturala, identitate sociala, chiar economica. Aceste sunete, practic, vin si ne readuc aminte cine suntem, de unde am pornit si unde suntem acum. Da mai multe teme de meditatie acest proiect din punctul acesta de vedere. Cei care au auzit pana acum franturile din acest proiect, ma refer la partea auditiva, reactia lor a fost una de meditatie. Ei au considerat ca aceste lucruri in primul rand ii fac sa-si puna intrebari, sa gandeasca, respectiv, sper eu, ar putea sa incerce si sa obtinem un efect de regresie culturalo-temporala din acest punct de vedere, muzica fiind un limbaj relativ senzorial foarte puternic”, a adaugat Petru Pap.
Partile muzicale sunt in prag de finalizare. Urmeaza ca acestea sa fie prezentate in cadrul unui spectacol care va fi pus in scena in mai multe tari. O prima reprezentatie va avea loc in Franta, la Paris. Petru Pap a mai aratat ca in viitor vor fi mai multe prezentari in tara, dar si in strainatate, pentru ca proiectul a fost gandit ca „unul de turism cultural”.
Proiectul „The Deep Sound of Maramures” se bucura de sustinerea mai multor maramureseni, printre care doctorul Ovidiu Rotaru, dar si de sprijinul financiar oferit de cateva branduri locale.
Sursa: Camelia Tocaci