Traiul românilor e din ce în ce mai scump. Inflaţia a atins un nou record și a urcat în septembrie la 15,9%, de la 15,36%, cât era în luna august, arată datele Institutului Naţional de Statistică. Asta face ca puterea de cumpărare a românilor să scadă.
Cele mai mari scumpiri au fost la zahăr, ulei și cartofi în luna septembrie.
Rata anuală a inflaţiei a urcat la 15,9% în luna septembrie a acestui an, de la 15,32% în august, în condiţiile în care preţurile mărfurilor alimentare au crescut cu peste 19 %, cele ale mărfurilor nealimentare au fost mai mari cu peste 16%, iar serviciile au fost mai scumpe cu 8%, conform datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Preţurile de consum în septembrie 2022, comparativ cu luna precedentă, au crescut cu 1,3%, iar rata inflaţiei de la începutul anului (septembrie 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 13,1%.
Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2021 – septembrie 2022) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2020 – septembrie 2021) este 11,8%.