Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de ger, valabilă până la începutul săptămânii viitoare pe întreg teritoriul României.
Conform prognozei, în intervalul 16 ianuarie, ora 2:00 – 20 ianuarie, ora 10:00, vremea va fi deosebit de rece, iar pe parcursul nopţilor şi al dimineţilor va fi ger, la început în nord-vest, nord-est şi centru, apoi şi în celelalte regiuni.
Temperaturile minime vor coborî frecvent sub -10 grade şi se vor încadra, în general, între -18 şi -8 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiunile intra-montane, îndeosebi din estul Transilvaniei, sub -20 de grade.
În acelaşi timp, maximele diurne vor fi preponderent negative şi se vor încadra, în general, între -10 şi 0 grade. Local se va semnala gheţuş