ANM a emis o informare meteorologică pentru Maramureş, valabilă în perioada 11 februarie, ora 20 – 13 februarie, ora 10.
În intervalul menționat, vor fi precipitații și izolat se vor acumula cantități de peste 10 l/mp.
Precipitaţiile vor fi mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare, și se va depune strat nou de zăpadă.
Temporar vântul va avea intensificări, cu viteze cuprinse în general între 45 și 55 km/h, iar pe parcursul zilei de marți (12 februarie), îndeosebi în zonele de munte, rafalele vor fi în jurul a 60…70 km/h.
Pe lângă Maramureş, vor fi afectate şi judeţele Cluj, Bistriţa-Năsăud, Sălaj, Satu Mare.