O informare meteo a emis ANM, valabilă pentru perioada 04 septembrie, ora 10 – 04 septembrie, ora 23.
Fenomene vizate: cantități însemnate de apă, intensificări ale vântului, răcire.
În intervalul menționat, în Carpații Meridionali și de Curbură, în sudul și sud-estul Transilvaniei, precum și în nordul Olteniei și al Munteniei va ploua, iar cantitățile de apă vor depăși 20 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.
Temporar vântul va avea intensificări în sudul și în sud-estul țării, cu viteze la rafală, în general, de 45…55 km/h.
Vremea se va răci, mai accentuat în regiunile sudice, sud-estice și centrale.