Pe toate sectoarele de drumuri nationale si judetene din Maramures traficul rutier se desfasoara in conditii de iarna. Nu exista rute blocate, insa pe mai multe sectoare de drumuri este polei si gheata. Ramane inchis, pe perioada de iarna, drumul judetean 109 F, pe relatia Cavnic-Strambu Baiut. Pe DN 18 in Pasul Prislop este depus pe carosabil un strat de zapada framantata, cu grosimea intre 0-1 cm.
Angajatii sectiei de drumuri nationale Baia Mare au intervenit cu 4 utilaje (in Pasul Gutai si Pasul Prislop) si au imprastiat 28 tone de material antiderapant. Pe drumurile nationale vizibilitatea este buna, carosabilul este in mare parte uscat.
Si angajatii de la societatea care intretine viabilitatea drumurilor judetene au actionat cu 30 de utilaje si au raspandit 300 tone de material antiderapant. Pe sectoare de drumuri judetene din zona localitatilor Cavnic, Ocna Sugatag, Feresti, Budesti, Targu Lapus, Grosii Tiblesului, Tamaia se gaseste pe carosabil un strat subtire de polei si gheata.
Comitetul judetean de iarna recomanda conducatorilor auto sa aiba autovehiculele pregatite pentru circulatie pe timp de iarna (echipate cu anvelope de iarna, lanturi antiderapante, sa aiba in portbagaj nisip si lopatica).
Conducatorii auto pot sesiza problemele cu care se confrunta si pot obtine informatii cu privire la starea de practicabilitate a drumurilor nationale si judetene la Dispeceratul Sectiei de Drumuri Nationale – 0262.211.789, respectiv 0728.181.796 la dispeceratul societatii de drumuri judetene.
Vremea a fost rece, geroasa noaptea si dimineata. Cerul a fost noros. Pe arii restranse a nins slab. Cantitatea maxima de apa inregistrata a fost de 1,1 l/mp la Firiza-Lac. Vantul a suflat slab la moderat. Temperaturile maxime au fost cuprinse intre -5 grade Celsius la Targu Lapus si -2 grade Celsius la Sighetu Marmatiei. Izolat s-a semnalat ceata. In aceasta dimineata, temperatura aerului inregistra -11 grade Celsius la Targu Lapus si -9 grade Celsius in Baia Mare. Stratul de zapada, in afara carosabilului masoara intre 9 cm la Copalnic si 28 cm la Iezer.
Pentru astazi, prognoza meteorologica prevede, in Maramures, vreme rece si geroasa noaptea si dimineata. Cerul va fi temporar noros si local, indeosebi la munte va ninge slab. Vantul va sufla slab, cu intensificari in zona inalta de munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre -6 si -3 grade Celsius, iar cele minime intre -16 si – 12 grade Celsius.
Izolat, se va semnala ceata, cu depunere de chiciura. Acum, la Tautii Magheraus se inregistreaza -12 grade Celsius. Vizibilitatea in zona, conform datelor de la statia meteo a aeroportului, este de 3500 metri, iar aerul este cetos. Cursa de Bucuresti a decolat, pista este curata.
Sursa: I.O.