Politistii Sectiei 4 Politie Rurala Leordina au desfasurat o actiune pentru prevenirea si combaterea infractiunilor silvice, respectiv taierea si transportul ilegal de arbori, precum si pentru prevenirea si combaterea infractiunilor rutiere. Aceasta a avut loc la sfarsitul saptamanii trecute, iar in timpul ei au fost controlate 45 de autovehicule si au fost aplicate 12 sanctiuni in valoare de 3.680 lei. Totodata, s-au constatat doua infractiuni rutiere si s-au confiscat 44,21 mc material lemnos.
Si politistii din Sighetu Marmatiei au depistat o infractiune, dupa ce Vasile V., de 56 de ani, din localitate, le-a reclamat ca doua persoane i-au taiat de pe proprietatea sa 10 arbori, verzi si nemarcati, de esenta salcam, din locul numit “Perca”. Barbatii au fost identificati – Gheorghe M. (55 de ani) si Florin M. (26 de ani) – si acum sunt cercetati pentru savarsirea infractiunii de taiere ilegala de arbori.
Actiuni de control s-au mai desfasurat in weekend si la Baia Mare si Arinis, unde politistii au facut controale in pietele agroalimentare si in targuri. Au fost constatate 20 de contraventii sanctionate cu amenzi in valoare de 4.620 lei si au fost confiscati 41 litri de alcool si 149 pachete de tigari.
Sursa: I.O.