Papa Francisc a trimis 15.000 de înghețate prizonierilor aflați în cele două închisori din Roma, pentru a-i ajuta să se răcorească în una dintre cele mai călduroase veri înregistrate vreodată în Italia, scrie The Guardian.
Într-un comunicat de presă, Vaticanul a anunțat că biroul însărcinat cu acte de caritate „nu a plecat în vacanță” peste vară. În schimb, voluntarii Vaticanului și-au petrecut timpul „devotându-se, printre altele, vizitării prizonierilor și consolându-i pe suferinzi”.
Donația de înghețată a fost unul dintre „micile gesturi evanghelice” făcute pe parcursul verii „pentru a-i ajuta și a le oferi speranță prizonierilor din închisorile Romei, se mai arată în comunicat.
În luna iunie, aproximativ 20 de deținuți din închisoarea Rebibbia l-au întâlnit pe suveranul pontif, înainte să viziteze alături de el Muzeul Vaticanului.
Vara aceasta a fost una dintre cele mai călduroase înregistrate vreodată în Italia. În orașul Siracusa din Sicilia a fost atinsă o temperatură de 48 de grade Celsius în luna august, aceasta fiind una dintre cele mai ridicate temperaturi atinse vreodată în Europa.