Fostul premier si lider al miscarii de centru-dreapta italiene Silvio Berlusconi a declarat ca a existat o tentativa de asasinat impotriva sa si ca inca traieste cu teama, relateaza agentia italiana ANSA, in pagina electronica.
„Unele autoritati sunt foarte ingrijorate pentru mine. Mi-au cerut sa nu vorbesc in piete publice”, a explicat Berlusconi, referindu-se la riscurile la care este expus in contextul campaniei electorale. „Stiti ca a existat o incercare de asasinat impotriva mea, iar acum, cu ura care exista, responsabilii de siguranta mea mi-au impartasit aceasta preocupare”, a adaugat Berlusconi.
„Daca voi decide sa merg in anumite regiuni pentru a face campanie, voi avea aparitii publice in teatre si sali de conferinte„, a declarat Berlusconi la o televiziune din Florenta, in cadrul unei emisiuni.
Sursa: Mediafax