Vezi VIDEO
Statistici ingrijoratoare la nivelul judetului Maramures. Din ce in ce mai multe persoane ajung la spital cu turbeculoza. Alarmant este faptul ca numarul copiilor infectati cu bacilul Koch este in crestere, judetul Maramures clasandu-se pe un nedorit loc unu pe tara la acest capitol. Medicii spun ca principala cauza a acestor noi cazuri in randul minorilor o reprezinta lipsa educatiei sanitare. De vina sunt si adultii din familie care se imbolnavesc si se prezinta tarziu la medici.
Numai anul trecut, in judetul Maramures au fost depistate 55 de cazuri noi de tuberculoza la copii cu varsta de pana in 14 ani. Numarul este in crestere cu 10 pacienti fata de anul precedent.
„Fata de anul 2013, in judetul nostru, din pacate, s-a observat o crestere a numarului de bonavi. Spun din pacate, pentru ca cresterea cea mai importanta a fost la imbolnavirile prin tuberculoza la copii, ceea ce ne situeaza pe un loc foarte neonorant, primul pe tara”, a informat dr. Madalina Dragos, director medical la Spitalul de Pneumoftiziologie din Baia Mare.
Obiceiurile sanitare si educatia la acest capitol sunt deficitare inca pentru multe familii din judet. Adultii prefera sa nu apeleze la medic decat atunci cand este prea tarziu si boala este intr-un stadiu avansat. Asa se face ca acestia traiesc in comunitate infectati mult timp, chiar si sase luni. In cazul tuberculozei, acest lucru inseamna, din pacate, transmiterea bacilului la cei cu care intra in contact.
„Cu siguranta, daca o mama sau un bunic sau un parinte a ajuns tarziu la medic el si-a imbolnavit copiii, care petrec cel mai mult timp in sanul familiei, mai ales cei mici. Am avut in mod exceptional imbolnaviri la copii mai mari, la liceu, care deja pot fi considerati ca si comportament ca si adultul. Stresul este unul din motivele importante de scadere a imunitatii”, a adaugat dr. Madalina Dragos.
Ceva mai bine stam in statistici daca ne referim la numarul total al bolnavilor de TBC. Ocupam locul 19 in tara, deci undeva la jumatatea clasamentului. Anul trecut, medicii au depistat 355 de pacienti care au facut pentru prima data aceasta boala, iar in 41 de cazuri boala a recidivat.
Dr. Madalina Dragos spune: „In ceea ce priveste numarul adultilor, acesta este aproximativ acelasi cu nivelul anului 2013. In judetul nostru, in total, in anul trecut au fost 396 pacienti cu tuberculoza, atat copii cat si adulti, majoritatea fiind cazuri noi. In ceea ce priveste reimbolnavirile suntem exact la aceeasi cifra, ceea ce ne arata ca pacientii, odata ce au fost diagnosticati s-au tratat si marea lor majoritate s-au vindecat”.
Medicii considera ca, daca pacientii s-ar prezenta mai devreme la cabinete pentru a fi diagnosticati, numarul celor care sunt infectati cu bacilul Koch ar scadea.
Sursa: Sonia Rajnita