Presedintele Fundatiei Procardia, profesor doctor Kikeli Pál István, partener in cadrul proiectul „Universitatea de Medicina libera de fumat”, realizat in colaborare cu Davidson College din Statele Unite ale Americii si Universitatea de Medicina si Farmacie (UMF) din Targu Mures, a declarat luni ca, din nefericire, datele statistice arata ca in randul medicilor prevalenta fumatului este de peste 50%.
„Din nefericire datele arata ca la corpul medical prevalenta fumatului este de peste 50%. Cum sa poti oferi un sfat anti-fumat, atunci cand tu esti cel care fumezi? In cadrul proiectului avem doua tipuri de politici: libere de fumat (unitati in care se reduc efectele fumatului pasiv) si politici libere de produse de tutun. Incepem cu o coalitie libera de fumat intre conducerea UMF si Liga Studentilor. Daca UMF poate deveni libera de fumat, totul depinde de vointa noastra, de modul in care vom reusi sa motivam administratia, cadrele didactice si conducerea universitatii. (…) Am terminat prima etapa, adica evaluarea obiceiului fumatului la studenti, respectiv evaluarea politicilor universitatii privind restrangerea sau stopatul fumatului. Urmeaza o a doua etapa, care va fi terminata intr-o luna, si anume evaluarea zonelor unde se fumeaza intensiv si unde se poate monitoriza obiceiul fumatului in viata reala si in anturajul universitatii”, a spus dr. Kikeli.
Potrivit doctorului, in curand vor incepe interviurile cu liderii de opinie, atat cu cei care ofera un suport in privinta stoparii fumatului, cat si cu aceia care refuza politicile de prevenire a fumatului.
Pana atunci, partenerii din acest proiect lucreaza la prelucrarea datelor obtinute in cadrul unui sondaj de opinie realizat in randul studentilor, la care repondentii s-au exprimat in proportie covarsitoare in favoarea insusirii de cunostinte cu privire la efectul fumatului asupra sanatatii.
„Am efectuat evaluarea datelor la un prim nivel: 76% (peste 3.400 de studenti) au completat aceste chestionare, care sunt ale Organizatiei Mondiale a Sanatatii, si aproape jumatate dintre acestea sunt legate de situatia din UMF Targu Mures. Partea pozitiva este ca peste 90% dintre studenti considera ca cunostintele legate de prevenirea fumatului sunt absolut necesare la nivelul corpului medical, ca aceste cunostinte trebuie insusite si trebuie formate deprinderi practice in aceasta privinta. Partea mai putin plina a paharului a fost la intrebarile privind interzicerea fumatului in restaurante, baruri, zone frecventate de tineri, parerile diverg si procentajul scade la 40%; 80% dintre studenti considera ca permit fumatul pentru alte persoane in anturajul lor, inclusiv la nivelul campusului. Alt lucru, care nu este imbucurator, este permanenta ridicata a fumatului la studenti si analizand per global, avem 34% permanenta generala, care din nefericire, creste de la anul I, la anul VI”, a precizat dr. Kikeli.
Potrivit acestuia, studentii de la Stomatologie fumeaza cel mai mult, in timp ce conducerea Facultatii de Stomatologie considera ca trebuie aprofundate studiile referitoare la patologia fumatului.
„Daca luam per general, fumatul la populatia adulta a Romaniei este de peste 20%, la nivelul studentiei se fumeaza mult mai mult decat la populatia generala”, a spus presedintele Procardia.
Potrivit datelor preliminare ale sondajului realizat la UMF Targu Mures, incidenta fumatului pe facultati arata ca doar la Farmacie procentul este sub 30: La Medicina Generala — 33,7%, la Medicina Dentara — 38,7%, la Asistenta Medicala Generala — 33,9%, iar la Farmacie — 29,5%.
Datele au fost prezentate la intrunirea expertilor din SUA, Ungaria si Romania, care a avut loc luni, la Targu Mures, in cadrul proiectului comun privind formarea capacitatii locale de cercetare in domeniul fumatului, demarat de Colegiul Universitar Davidson (SUA) si Universitatea de Medicina si Farmacie din Targu Mures.
Proiectul „Universitatea de Medicina libera de fumat” se axeaza pe evaluarea obiceiului fumatului la toti studentii facultatilor de medicina, medicina dentara, farmacie si asistenta medicala generala, pe baza recomandarilor Organizatiei Mondiale a Sanatatii.
Sursa foto: Agerpres
Sursa: Agerpres