Vezi VIDEO
Doi studenti chilieni au avut o initiativa, pe cat de laudabila pe atat de neconventionala, prin care doresc sa atraga atentia asupra problemei reprezentate de cainii vagabonzi si incearca sa sensibilizeze opinia publica cu privire la soarta acestor patrupede, conform site-ului goodnet.org.
In multe orase mari ale lumii prezenta pe strada a cainilor abandonati reprezinta o problema. Cei doi studenti, Violeta Caro Pinda si Felipe Carrasco Guzman au dorit sa atraga atentia asupra dramei acestor animale. Ei au avut initiativa de lega baloane de gatul cainilor maidanezi, pentru ca acestia sa fie mai usor remarcati de trecatori. Pe fiecare dintre baloane au scris mesaje menite sa sensibilizeze sau macar sa descreteasca fruntile trecatorilor, cum ar fi „Vreau in brate!” sau „Nu ma parasi!”.
Cei doi studenti au realizat un clip video in care isi popularizeaza initiativa si prezinta cateva reactii ale trecatorilor care interactioneaza cu cainii comunitari deveniti „vizibili” datorita acestei initiative.
Sursa: Agerpres