Fundatia Sacro Cuore intinde o mana de ajutor scolarilor care provin din familii nevoiase. In lupta impotriva abandonului scolar, fundatia organizeaza cursuri gratuite, dar ofera si o masa calda copiilor de gimnaziu. Fundatia are ca obiect de activitate protectia copilului aflat in dificultate.
In urma incheierii contractului de finantare cu Serviciul Public de Asistenta Sociala (SPAS) Baia Mare, fundatia face noi inscrieri pe parcursul lunii septembrie, in cadrul proiectului „Invat ca sa traiesc, invat ca sa zambesc, invat la Casa Zambetelor”.
„Casa Zambetelor” a fost deschisa pentru a-i tine pe copii nevoiasi aproape de scoala. Programul se desfasoara zilnic, intre orele 12.00-17.00, si cuprinde activitati educative, recreative si de socializare. Copiii au parte de o masa calda, se pot spala in centru, dar si sa se joace, dupa cum a spus Claudia Cufoian, presedintele fundatiei.
Beneficiari ai proiectului pot fi copii scolari proveniti din familii cu statut socio-economic scazut, cei proveniti din familii numeroase sau monoparentale, dar si copiii cu risc de abandon scolar, abandon familial sau orfani.
Cine cunoaste un asemenea caz este rugat sa sesizeze Fundatia Sacro Cuore, fie trimitand datele de contact (numele si prenumele copilului, numele si prenumele parintilor sau a responsabililor legali, adresa acestora, numar de telefon, precum si scoala la care invata), fie indrumand posibilii beneficiari direct la sediul fundatiei.
Informatii de contact:
Adresa: Str.Valea Rosie nr. 25/A
Localitate: Baia Mare
Judet: Maramures
Cod Postal: 4800
Telefon: 0262 – 275209
Tel/Fax: 0262 – 275209
Persoana de contact:
Cufoian Claudia, presedinte fundatie
Telefon: 0262 – 275209
Partenerii fundatiei in cadrul acestui proiect sunt SPAS Baia Mare, Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectie a Copilului, Asociatia de Pensionari CASPEV, ISJ Maramures, Crucea Rosie, Centrul Social Necesar, trei scoli din Baia Mare si una din Sisesti.
Sursa: Dana Lazar