La inițiativa comună a președintelui Consiliul Județean Maramureș, Gabriel Zetea și a președintelui Camerei de Comerț și Industrie, Florentin Tuș, a avut loc o primă întâlnire restrânsă cu oamenii de afaceri din județ. Discuțiile s-au purtat în cursul zilei de marți, 5 mai 2020, cu începere de la ora 11.00, în sala ”Bogdan Vodă” a Palatului Administrativ.
Scopul a constat în audierea publică și consultarea mediului de afaceri cu privire la măsurile care ar trebui luate pentru dinamizarea activității economice din județ, dar și pentru susținerea firmelor grav afectate de pandemie.
În prima etapă, la consultări au fost invitați oameni de afaceri din domeniul industrial, fiind prezenți Pamela Pop – director general al firmei Eaton, Mircea Coza – manager Cozmircom, Nicolae Dăscălescu – Tehnocad, Gabriel Răducu Pop – AMISA și Angela Buculei – Epurom SA. Îi mulțumesc pentru prezența alături de noi viceprimarului municipiului Baia Mare, Noemi Vida.
Cei prezenți au discutat o serie de propuneri privitor la măsurile ce se doresc a fi luate în domeniul economic pentru sprijinirea activității agenților economici din județ și protejarea sănătății angajaților la locul de muncă.
Camera de Comerț și Industrie Maramureș a prezentat celor prezenți și planul de măsuri propuse de reprezentanții Camerei Naționale, un organism de consultare la nivel național, și unde se regăsesc peste 73 de propuneri de măsuri ce se consideră necesar a fi luate de Guvern, urgent, pentru salvarea economiei românești.
În cadrul întâlnirii s-au dezbătut și 4 inițiative publice menite să sprijine mediul economic local, afectat de pandemia cu noul coronavirus.
Analizarea modalității de înființarea a unui „Fond de solidaritate” pentru familiile afectate de șomaj, de șomajul tehnic sau chiar de pierderea locului de muncă în urma pandemiei Covid-19.
Promovare și sprijin pentru producătorii locali de produse tradiționale, prin încurajarea maramureșenilor să cumpere produse locale, atât alimentare cât și nealimentare.
Deschiderea unei CORESPONDENȚE OFICIALE cu Parlamentul și cu Guvernul României, în care să fie prezentate inițiativele și măsurile propuse de mediul economic pentru susținerea economiei românești și a sistemului de sănătate, deoarece măsurile luate până în prezent sunt INSUFICIENTE ȘI INEFICIENTE.
În plan local este necesară stabilirea, în perioada stării de alertă, de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, a unor NOI MĂSURI pentru protejarea sănătății angajaților din firmele locale.
„Suntem prezenți aici, astăzi, pentru că avem încredere în deschiderea și suportul administrației publice județene în promovarea unor măsuri necesare pentru revitalizarea economiei locale, după ridicarea starea de urgență. Știm că anumite atribuții locale sunt limitate, în ceea ce privește poate modificarea Codului Fiscal, însă am propus întâlnirea aceasta pentru a afla direct de la agenții economici care sunt problemele directe cu care se confruntă și ce măsuri complexe și stimulative pentru mediul economic local s-ar putea lua” a spus președintele Camerei de Comerț și Industrie Florentin Tuș în deschiderea reuniunii.
„Vă mulțumesc pentru prezența dumneavoastră și vreau să vă spun că doresc să dăm un semnal că, economic, nu este cazul de o relaxare, ci de o mobilizare maximă pentru dinamizarea activității economice în județul Maramureș, altfel va fi foarte dificil să mai ajungem unde am fost. Suntem primii interesați să sprijinim funcționarea firmele din județ cu cei mai mulți angajați. Măsurile economice care s-au luat până acum sunt foarte puține și uneori, haotice. Există două tipuri de măsuri ce se pot lua, unele la nivel guvernamental, pe care noi încercăm să le transmitem dinspre mediul de afaceri și să le influențăm și cu ajutorul Camerei de Comerț, dar și măsuri locale, pe care le putem lua noi”, a declarat Gabriel Valer Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș.
Administrația publică județeană are întreaga deschidere în promovarea unor măsuri necesare pentru revitalizarea economiei locale, după ridicarea stării de urgență.
Întâlnirile de audiență publică și consultare organizate de Consiliul Județean și Camera de Comerț și Industrie Maramureș vor continua pe aceeași temă, săptămâna viitoare, cu reprezentanți din domeniul HO-RE-CA.