De miercuri până duminica, Bazinul din munincipiul Bacău a fost gazda Campionatelor Naționale de înot pentru seniori, tineret și juniori. La întrecere au participat și sportivi de la cele două cluburi din Baia Mare, LPS și CSM. Aceștia au reușit să cucerească șase medalii, una de aur, trei de argint și două de bronz.
În prima zi, ștafeta 4×200 m liber a LPS a cucerit medalia de aur la tineret, aceeași ștafeta fiind clasată pe locul 2 în întrecerea seniorilor. Componența: Sebastian Babiciu, Alexandru Ciprian Mihalache, Cezar Cristian Cozmuța, Rareș Silaghi). Mai apoi, în ziua a treia, această ștafeta s-a clasat pe locul 5 în proba de 4×100 m liber seniori, pentru ca la tineret să fie a doua.
Leona Popa (CSM, 15 ani) a participat la proba de 50 m spate, unde a terminat a 7-a la niveul senioarelor, a fost pe cinci la tineret și a cucerit argintul la juniori.
A cincea medalie a venit de la Luca Ștefan Ichim (LPS), care a cucerit bronzul la 50 m spate.
În ultima zi s-a mai obținut o medalie de bronz, la ștafeta tineret 4×100 m mixt LPS Baia Mare (Luca Ștefan Ichim, Ștefan Andrei Ropan, Cezar Cristian Cozmuța, Rareș Silaghi), care la open a terminat pe locul 6.
Alte rezultate notabile:
- Antonia Salajan (LPS) – locul 8 la 50 m bras seniori și locul 6 la tineret
- Melisa Gherghel (LPS) – locul 8 la 100 m spate seniori și locul 5 la tineret
- Narcisa Ilea (LPS) – locul 4 la 50 m bras juniori
- Luca Ștefan Ichim (LPS) – locul 5 la 100 m spate juniori
- Cristinel Gabriel Dabija (LPS) -locul 6 la 200 m bras seniori
- ștafeta 4×100 m mixt LPS – locul 5 la tineret
- ștafeta 4×100 m mixt feminin LPS – locul 7 seniori