De miercuri până duminică, Bazinul din munincipiul Bacău găzduiește Campionatele Naționale de înot pentru seniori, tineret și juniori. La întrecere participă și sportivi de la cele două cluburi din Baia Mare, LPS și CSM. După cele șase reuniuni desfășurate în primele trei zile, băimărenii au reușit să cucerească cinci medalii, una de aur trei de argint și una de bronz.
În prima zi, ștafeta 4×200 m liber a LPS a cucerit medalia de aur la tineret (14-17 ani fete și 15-18 ani băieți), aceeași ștafetă fiind clasată pe locul 2 în întrecerea seniorilor. Componența ștafetei: Sebastian Babiciu, Alexandru Ciprian Mihalache, Cezar Cristian Cozmuța, Rareș Silaghi). Mai apoi, în ziua a treia, această ștafetă s-a clasat pe locul 5 în proba de 4×100 m liber seniori, pentru ca la tineret să fie a doua.
Tânăra Leona Popa (CSM, 15 ani) a participat la proba de 50 m spate, unde a terminat a 7-a la niveul senioarelor, a fost pe cinci la tineret și a cucerit argintul la juniori (14-15 ani fete, 15-16 ani băieți).
În fine, cea de-a cincea medalia vine de la Luca Ștefan Ichim (LPS), care a cucerit bronzul la 50 m spate.
Alte rezultate notabile:
- Antonia Sălăjan (LPS) – locul 8 la 50 m bras seniori și locul 6 la tineret
- Melisa Gherghel (LPS) – locul 8 la 100 m spate seniori și locul 5 la tineret
- Narcisa Ilea (LPS) – locul 4 la 50 m bras juniori
- Luca Ștefan Ichim (LPS) – locul 5 la 100 m spate juniori
Mircea Grumaz