Pentru a obţine bani cât mai uşor, unele persoane apelează la strategii infracţionale. O femeie de 60 de ani din Baia Sprie a contactat un bărbat în vederea efectuării unor reparaţii la acoperişul casei. Bărbatul s-a prezentat cu o echipă la locuinţa acesteia stabilind un preţ, însă după terminarea lucrării victimei i-a fost cerută o sumă mult mai mare. După câteva zile victima a constatat că lucrarea nu a fost bine executată, astfel că a apelat poliţia solicitând cercetarea bărbaţilor pentru infracţiunea de înşelăciune.