Papa emerit Benedict al XVI-lea a explicat ca a fost Dumnezeu cel care i-a spus sa renunte la pontificatul sau, potrivit agentiei catolice Zenit, citata miercuri de ziarul El Mundo. Benedict al XVI-lea a comentat de asemenea la aceasta intalnire ca, pe masura ce observa ‘carisma’ Papei Francisc, isi da tot mai mult seama ca alegerea lui de a renunta la pontificat a fost ‘vrerea Domnului’.
Intr-una din putinele intrevederi private pe care le-a oferit dupa retragerea sa, Benedict al XVI-lea, fiind intrebat de unul din asistentii lui despre motivele care i-au determinat decizia, a raspuns: ‘Asa mi-a spus Dumnezeu’, noteaza agentia.
Ratzinger a explicat ca nu a fost vorba ‘de niciun fel de aparitie sau despre un fenomen de acest gen’, ci a fost ‘o experienta mistica’ in care Domnul a sadit in inima sa ‘dorinta absoluta de a ramane singur cu el, recules in rugaciune’.
In cadrul acestor intalniri, adauga agentia Zenit, papa emerit „nu comenteaza si nu dezvaluie secrete, nu face declaratii care ar putea cantari la fel de mult precum vorbele pronuntate de celalalt Papa, ci obisnuieste sa mentina aceeasi discretie care l-a caracterizat intotdeauna’.
Cu privire la aceste audiente se noteaza ca el ‘observa satisfacut minunile pe care Sfantul Duh le faptuieste prin succesorul sau, sau vorbeste simplu despre sine’, ca de exemplu, despre ‘cum decizia lui de a renunta a fost inspirata de Dumnezeu’.
Sursa: Agerpres