Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” a condamnat, luni, manifestările „negaţioniste” ale AUR, după ce partidul a transmis un comunicat în care afirmă că istoria Holocaustului reprezintă o „temă minoră”.
„Astăzi, un lider AUR, protejat de imunitatea parlamentară, a catalogat Holocaustul din România drept o „simplă lecţie” sau o „temă minoră” în sistemul educaţional.
Genocidul, distrugerea unei comunităţi pe criterii etnice să fie oare un subiect minor ce poate fi expediat în cadrul unei lecţii în sistemul educaţional?
Amintim că gestul simbolic de asumare a responsabilităţii guvernului Ion Antonescu pentru exterminarea a peste 300 mii de evrei şi 11 mii de romi, de către preşedinţia şi guvernul României începând cu 2004 a reprezentat o contribuţie importantă la aderarea României la NATO şi UE.
A nega Holocaustul, în spatele imunităţii parlamentare, nu face decât să întreţină ura antisemită, ale cărei consecinţe politice au dus la Holocaust. A nega Holocaustul este o expresie clară de a nega democraţia”, se arată într-un comunicat al Institutului „Elie Wiesel”, potrivit Agerpres.
Liderii AUR au transmis, luni, un comunicat de presă în care au afirmat, printre altele, că istoria Holocaustului și educația sexuală reprezintă „teme minore” care „au fost ridicate la rangul de materii”, în ceea ce califică a fi drept o „acțiune sistematică de subminare a calității învățământului din România”.