Vezi VIDEO
Mai bine de trei ore le-a vorbit actorul si regizorul Dan Puric celor peste 1.000 de maramureseni aflati ieri, 17 ianuarie, in sala de sport a Universitatii de Nord din Baia Mare. Facand apel la imaginea mamei, nationalitate si martirii neamului, Dan Puric a adus in prim plan ideea de demnitate, explicata si in ultima sa carte, “Fii demn!”. Actorul a fost coplesit cu intrebari de catre public, unele dintre ele vizand chiar protestele din Romania, din aceste zile.
Dan Puric i-a impresionat si de aceasta data pe baimareni. I-a facut sa cugete, sa rada si i-a emotionat pana la lacrimi cand venit vorba de slabiciuni sau persoane dragi din familia lor. Cele peste 1.000 de persoane venite la intalnirea cu actorul au uitat de timp, dar nu si de protestele ce se petreceau in acele ore pe strazile din Romania.
“A fost ceva inedit, pentru mine, cel putin. Este prima data cand vin. Mi-a placut foarte mult si sunt foarte emotionata”, a spus Gabriela Matei.
“Am fost si data trecuta, i-am citit si cartile, il urmaresc si in emisiunile televizate. Se creeaza o stare de comuniune intre public si domnul Dan Puric. De cateva ori, am lacrimat. Cred ca este o voce autorizata in tot ce spune. Eu un alt fel de raspuns in partea de nord a tarii. Mi se pare un raspuns demn, civilizat, o atitudine si, intr-adevar, cum spune cartea, suntem chiar demni. Mi se pare ca in seara asta am fost demni si frumosi“, a marturisit Petre Covaciu.
Cu luciditatea si sensbilitatea-i caracteristica, Dan Puric a vorbit despre reperele oricarui roman – mama, pamantul si martirii neamului – amintite in ultimul sau volum, atat de necesare in redescoperirea demnitatii. Un raspuns in aceeasi maniera a dat regizorul si la intrebarile privind protestele din ultimele zile, din tara.
“Ce se intampla in tara e o mica vocaliza. Si aia este confuza. Dar ce nu este inert este prezenta dumneavoastra aici. Dumnevoastra sunteti baza. Aici sunt liniile de forta. Dincolo, sunt rebeliunile sociale sau manipularile securitatii. Nu le putem identifica. Dar sunt. E un fel de vulcan noroios. Nu, eu am nevoie, noi avem nevoie de gandirea asta, de sistemul acesta carstic, de cum zicea Blaga, de “boicotul asta tacit”. Tolstoi a definit inteligenta, intelegerea lucrurilor. Restul, surprize, surprize”, a motivat Dan Puric.
Tarziu in noapte si cu mare greutate s-au despartit baimarenii de Dan Puric. La finalul intalnirii, publicul l-a asaltat pe actor pentru a obtine autografe.
Sursa: Diana Grad