Pentru prima oara am admirat Laleaua pestrita (Fritillaria meleagris) in lunca vaii Salajului la Rodina (Maramures), intr-o odioasa zi ploioasa si rece de Florii ortodoxe si Sfantul Paste romano-catolic, la 16 aprilie 2006, ulterior vizitand, murati viguros si pe zgribulite, impresionantele vestigii romane de la Porolissum-Moigrad.
Am revenit dupa un an, doar cu Brena, intr-o alta duminica de Florii ortodoxe, la 31 martie 2007, dupa o noapte geroasa si cu bruma groasa, descoperind superbele lalele visiniu-violacee, punctate ton in ton, aflate la finalul perioadei de inflorire si cu corolele gingase incremenite sub stralucitoarele cristale solzoase de gheata.
Laleaua pestrita (Fritillaria meleagris) – Autor: Lucian Petru Goja
Vezi galeria foto (click aici…)
Tinand cont de iarna 2007/2008, deosebit de blanda-n Maramures, cu nea nesemnificativa, un februarie primavaratic si cele trei saptamani cuminti din prima parte a lunii martie, mi-am spus ca, in mod logic, lalelele pestrite ar fi trebuit sa infloreasca deja in fanata joasa a luncii vaii Salajului din Rodina, si ca ar merita sa le surprind inca o data.
Weekend-ul e unul trist, ploios si rece, motiv pentru care abia luni dimineata pe la ora 6,30 purced spre Rodina.
Luna plina si cele cateva stele, clipocind mincinos printre norii negri buluciti pe cer, mai apoi tentativa unui spectaculos rasarit m-au derutat.
Abia ajung la padurea Lapusel (bariera Hideaga) si cerul devine gheenic iar vantul incepe sa bata bezmetic, spulberand frunzele uscate din codrul de stejar tot mai imputinat, in care, odinioara, primavara, infloreau luscutele, brandusele, delicatele anemone, mai apoi narcisele si lacramioarele.
Departe, spre sud-vest, pe la Gardani–Arinis, cerul pare prietenos, chiar insorit.
Indata ce ajung la Coltirea, deasupra Baii Mari mi se pare ca a pogorat Apocalipsa.
Cerul devine din ce in ce mai impresionat, dramatic, demn de o scenografie live pentru rastignirea Mantuitorului sau Furtuna lui William Shakespeare, pe de alta parte ansamblul naturii dezlantuite aduce un spor de sobra si ravasitoare frumusete satelor din Tara Codrului (periferia nord-estica), incepand cu Ardusat, Buzesti si Tamaia.
Noroc ca de-aceasta data mi-am luat cizme de cauciuc, altfel, de la fantana cu cumpana, ciutura si valau dinaintea dambului Rodinei, spre valea Salajului (lunca din stanga), m-as fi naclait in noroaiele framantate de tractoare si carute.
O prima remarca, fata de 2007, corcodusii si prunii nu au inflorit inca (nici macar nu imbobocisera), nici anemonele ori calcea calului.
Ploaia s-a oprit si soarele-si face treptat simtita prezenta.
Trec pe langa doua gospodarii modeste, iesind in fanata. Traversez valea Salajului (un meandru vechi), transformat de ani de zile de nevrednicii rodineni in groapa de gunoi, apoi, penduland sinuos printre balti, incep sa scrutez la cm patrat pajistea scunda, negasind nici o lalea pestrita, vorba aia, macar una de leac.
Tatonez, totusi, cu din ce in ce mai temperata speranta si deosebita atentie in locatiile in care, in precedentele randuri din 2006 si 2007, am descoprit minunatele flori atarnate pe delicate petioluri precum niste lampioane din povestile cu zane si pitici.
Inafara de un stol de pescarusi, cateva garlite, o barza, o bufnita si un iepure ce-o lua la sanatoasa, lansand in urma o pleiada cristalina de stropi de apa amintind de siajul unei nabadaioase barci cu motor, nu vad nimic.
Ajung la tufele de loza, paducel si porumbele, dandu-le ocol printre manunchiurile uscate de costreie si rogoz, gandindu-ma ca poate, poate… dar inafara unei luscute imbobocite si a unui palc de branduse trecande, mai apoi cateva exemplare pipernicite de traista ciobanului, nu descopar nimic.
Un excavator zace inert langa canalul de desecare, partial decupat (care va afecta cu siguranta acest interesant biotop) din valea Salajului (mal stang).
Aliar de aici, privind spre nord-vest, Rodina aducea a renascentist tablou zugravit de vreun vestit maestru al penelului si culorii.
Deceptionat, spunandu-mi ca poate, totusi, am ajuns acolo mult prea devreme, o iau spre casa.
Deviez de la podul peste Somes, din Ardusat, spre uriasa comuna cu acest nume, decis sa vizitez din nou impozantul arbore, trecut de-un sfert de mileniu, miraculos scapat de joagar, securi si drujba (deocamdata).
De la scoala o cotesc sus, pe ulita asfaltata, mai apoi pietruita, lasand mai recenta biserica ortodoxa la stanga, continuu spre plantatia pomicola decazuta-n degringolada.
In cateva minute, ghidat de falnica aratare a arborelui Sequoia gigantea, ajung in preajma lui, apreciind disparitia maracinilor, amenajarea unui gard protector, indepartarea piroanelor infipte anterior in trunchi si cicatrizarea urmelor securilor si topoarelor ce au muscat cu nesat din scoarta-i caramizie, rugoasa.
Grandioasa imaginea arborelui nord-american, plantat de familia grofului Degenfeld in debutul sec. XIX, suprapusa pe canavaua dramatic-plumburie a cerului de dupa furtuna. Splendide si panoramele plonjante de la Sequoia gigantea spre vatra satului Ardusat, cele doua biserici, una cu alura de basilica, alta romanica si mai departe, peste Somes, culmile impadurite, de la Seini spre Baia Mare, Tara Chioarului, Culmea Prelucilor, Satra Pintii…
La ora 9,00 dimineata imi inchei matinalele-mi prospectiuni turistice din periferia nord-estica a Tarii Codrului, nu as putea afirma, fara scontata si obtinuta incantare.
Citeste si:
Zone de agrement Maramures
La Fersig, in cautarea cupelor (laleaua pestrita-Frittilaria meleagris)
13 aprilie 2008
Zone de agrement din Maramures
Laleaua pestrita, printesa dealurilor din Rodina
6 noiembrie 2007
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
