Întâlnirea între preşedintele Klaus Iohannis şi Theresa May, programată să aibă loc miercuri, de la ora 17.30, a fost anulată, la solicitarea premierului britanic, a informat Administraţia Prezidenţială.
„Vă informăm că întrevederea Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, cu Prim-ministrul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, doamna Theresa May, programată pentru data de 14 noiembrie 2018, la solicitarea premierului britanic, nu va mai avea loc din motive obiective, ce ţin exclusiv de partea britanică, având în vedere faptul că şedinţa de Guvern pentru a aproba textul acordului de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană este încă în desfăşurare”, a precizat, miercuri Administraţia Prezidenţială.
Preşedintele Klaus Iohannis ar fi trebuit să se vadă cu premierul Theresa May, începând cu 17.30, ora României, întrevedere la care cei doi ar fi abordat teme precum stadiul negocierilor privind Brexit şi preşedinţia Consiliului UE.
Potrivit agendei oficiale a şefului statului, de la 21.45, tot ora României, Klaus Iohannis va participa la evenimentul dedicat împlinirii vârstei de 70 de ani de către Alteţa Sa Regală Charles, Prinţ de Wales, la Palatul Buckingham din Londra.