Sâmbătă, 4 mai, a avut loc cea de-a XII-a ediție a Întâlnirii Eparhiale a copiilor și tinerilor din Maramureș, cu tema: Iată, serva Domnului, fie Mie după cuvântul Tău! În jur de 800 de copii și tineri, însoțiți de preoți si cateheți au luat parte la evenimentul care s-a desfășurat la Dragomirești, în protopopiatul Iza-Vișeu.
Ziua a debutat cu Sfânta Liturghie Arhierească, la sfârșitul căreia, Preasfințitul Vasile a îndemnat participanții să rețină trei aspecte fundamentale ale vieții noastre de credință: în primul rând, faptul că Dumnezeu ne iubește, apoi faptul că Isus a murit și a Înviat din morți pentru noi și în final, faptul că Isus este viu.
După masa de prânz servită împreună, au avut loc catehezele: una pentru copii și una pentru tineri, precum și activități recreative pentru copii.
Cateheza majoră a fost ținută tinerilor de pr. Laurențiu Ioan Costin, care le-a vorbit acestora despre trei valori creștine: castitatea, sărăcia și ascultarea. „Suntem caști atunci când ne privim colegul-colega cu admirație și ne gândim la el/ea ca fiind o minune a lui Dumnezeu și nicidecum atunci când ne gândim să o/îl folosim în vreun scop”, a spus părintele. De asemenea, a explicat el, sărăcia se referă la a nu-i exploata pe cei din jurul nostru și a-i ajuta și pe ei să progreseze în ritmul nostru și nicidecum nu înseamnă a nu-ți folosi talanții primiți de la Dumnezeu și a nu munci cu scopul de a rămâne sărac. În ce privește ascultarea, aceasta a explicat: „Glasul lui Dumnezeu trece prin oameni”, adică prin cei din jurul nostru, cărora este indicat să le cerem părerea atunci când avem o problemă. Ascultarea este „ascultare de Dumnezeu, dar studiind, citind, căutând, întrebând și încercând să punem în aplicare… pentru că nu este de ajuns doar să știi; trebuie să și faci ce știi”, a spus părintele.
Cateheza copiilor a fost ținută de pr. Vasile Florea, care, într-un mod interactiv, a explicat tema întâlnirii: Iată, serva Domnului, fie Mie după cuvântul Tău! și a vorbit atât despre ascultarea Mariei, cât și despre ce înseamnă a asculta ca și copil.
Programul s-a încheiat cu un moment artistic, în care 4 grupuri parohiale au prezentat cântece tradiționale, pricesne și o scenetă.
A urmat înmânarea crucii-simbol al IETC tinerilor din Protopopiatul Baia Mare, care va găzdui următoarea ediție a evenimentului.
La final, părintele Hotico Vasile, gazda întâlnirii, a primit din partea Primăriei Dragomirești, diploma de cetățean de onoare al orașului.