Încrezători în puterea solidarităţii, poliţiştii de prevenire s-au întâlnit, în două zile consecutiv, cu preoţii din Protopopiatul Ortodox Chioar, pentru a sublinia încă o dată nevoia implicării fiecăruia în reducerea violenţei în familie.
„Fă primul pas şi vei şti care este următorul” afirma Martin Luther King. Însă primul pas – sesizarea poliţiei – este pentru unele victime extrem de greu de făcut. Astfel, poliţiştii au făcut un apel către cei a căror voce se face auzită, în special în mediul rural, de a încuraja victimele să nu sufere în tăcere. Aplicarea noilor prevederi legislative are rolul de a le proteja şi de a îndrepta un comportament care dăunează atât victimei cât şi celorlalţi membrii ai familiei. Să nu lăsăm violenţa să le zdruncine siguranţa!
Reamintim că poliţiştii care intervin la cazuri de violență domestică pot emite, după analizarea situației pe baza unui formular de evaluare a riscului, un ordin de protecţie provizoriu, valabil 5 zile, astfel încât victima nu va mai fi nevoită să aştepte unul încuviinţat de judecător. În cadrul intervențiilor, polițiștii pot lua măsuri pentru separarea victimei de agresor și pot realiza orice alte demersuri necesare eliminării riscurilor imediate.