Pe 2 februarie, la 40 de zile de la nașterea lui Iisus Hristos, este prăznuită Întâmpinarea Domnului sau Stretenia. Sărbătoarea a fost celebrată pentru prima dată la Roma, de papa Gelasiu, în anul 494.
La sărbătoarea de azi, copiii sunt unși cu grăsime pentru că se crede că astfel puterea acestui animal este transferată celor mici. Se spune că dacă este soare, ursul iese din bârlog și, văzându-și umbra, se sperie și se retrage. În acest fel, prevestește prelungirea iernii cu încă șase săptămâni. Dacă este înnorat, ursul nu-și poate vedea umbra și rămâne afară, el prevestește slăbirea frigului și apropierea primăverii.
În ziua de 2 februarie, credincioșii merg la slujbă cu bucate și colivă, pe care preotul le sfințește. Apoi ele sunt împărțite. De Stretenia, bolnavii sunt tratați prin afumare cu păr de urs. Se zice că în această zi există multe ceasuri rele și nu e bine să te naști pe 2 februarie ori să faci nuntă în această zi. Bătrânii cred că cei care încalcă această ”regulă” vor avea parte de necazuri.
De asemenea, la sărbătoarea Întâmpinarea Domnului 2023 există multe superstiții. Se crede că cine lucrează de Stretenie va avea probleme grave: se va îmbolnăvi sau i se va strâmba gura. De asemenea, dacă se strâmbă pârtia, e semn că începe să se topească zăpada. Nu este singura superstiție legată de vreme. Bătrânii cred că dacă este cald pe 2 februarie, atunci vara va fi una caldă și îmbelșugată. Dacă e frig, ger sau viscol, atunci vara va fi friguroasă.