Trenul accelerat Baia Mare – Bucuresti, care a pornit in seara zilei de miercuri, 20 iulie, din Gara Baia Mare, a ramas blocat aproape doua ore in statia Saratel din judetul Bistrita-Nasaud, dupa ce un copac s-a prabusit peste firele de contact ale caii ferate, iar alimentarea cu energie electrica a fost intrerupta.
Trenul a fost tractat cu o locomotiva Diesel pana in statia Deda, de unde si-a reluat calatoria cu o locomotiva electrica. Furtunile puternice au facut ravagii in intreaga tara. Cele mai multe probleme au fost cauzate de copacii doborati de vant si de inundatii.
Circulatia feroviara a fost intrerupta, aseara, si pe Valea Prahovei, tot din cauza vremii nefavorabile. Astfel, au fost oprite in statii trenurile R 472-1 (la Azuga), Acc 1746 (pe distanta Sinaia-Valea Larga), R 532 (la Predeal), P 3006 si 3009 – in statia Campina si respectiv pe distanta Ploiesti Vest-Buda.
Sursa: Ioana Osan