Tigara electronica este interzisa, incepand de marti, la New York, in locurile publice, restaurante, baruri, parcuri si pe plaje, la fel ca tigarile obisnuite, transmite AFP. Masura, adoptata de Consiliul municipal pe 19 decembrie, a fost semnata de fostul primar al orasului Michael Bloomberg si a intrat in vigoare marti. Legislatia impotriva fumatului este deosebit de severa la New York.
Varsta legala pentru a putea cumpara tigari, obisnuite si electronice, va creste la 21 de ani pe 18 mai, masura fiind fara precedent pentru un mare oras american.
La New York este interzis fumatul in baruri, restaurante, birouri, parcuri publice si pe plaje, precum si in multe imobile rezidentiale.
Tot marti a intrat in vigoare masura de interzicere a tigarilor electronice in locurile publice si la Chicago. La inceputul lunii martie, si primaria din Los Angeles a votat pentru interzicerea acesteia in locurile publice si in spatiile de lucru.
Tanara industrie a tigarilor electronice este infloritoare in Statele Unite, unde reprezinta o piata de aproape 2 miliarde de dolari (fata de 80 miliarde tigarile traditionale). Potrivit mai multor studii, vanzarile au crescut de noua ori din 2010 pana in 2012. Legea difera de la un stat american la altul, in unele fiind permisa vanzarea tigarilor electronice si minorilor. FDA — agentia federala care reglementeaza, printre altele, fumatul — a anuntat totusi saptamana trecuta ca intentioneaza sa interzica vanzarea tigarilor celor sub 18 ani in toata tara.
Parlamentari americani au aratat recent ca producatorii de tigari electronice ii vizeaza, in campaniile lor publicitare, in special pe tineri.
Sursa: Agerpres