Un bărbat de 74 de ani, cu probleme medicale, s-a rătăcit în pădurea Groși din județul Maramureș în timp ce culegea ciuperci. După o oră de încercări nereușite de a găsi drumul de ieșire, acesta a apelat la 112 pentru ajutor.
Echipa Salvamont Maramureș, coordonată prin localizarea furnizată de STS Maramureș, s-a deplasat rapid la fața locului. Salvamontiștii i-au acordat primul ajutor bărbatului și l-au extras în siguranță din pădure.