Doamna Udrea, de ce ar trebui sa voteze romanii cu dumneavoastra la Presedintie?
Pentru ca Romania urmeaza sa intre intr-o noua etapa, in care avem mult de construit pentru a ajunge la nivelul unei tari europene dezvoltate. Pentru aceasta etapa, avem nevoie de un Presedinte puternic, implicat si capabil sa miste lucrurile inainte. Eu am demonstrat ca sunt puternica. M-am luptat zece ani pentru lucrurile in care am crezut, indiferent cat de multi au fost adversarii. Nu am cedat si nu am facut compromisuri pentru a-mi fi mie mai bine, chiar daca, femeie fiind, mi-a fost mult mai greu. Am ramas loiala convingerilor si echipei mele, chiar daca foarte putini in jur au facut la fel.
Dupa 25 de ani de la Revolutie, in sfarsit sistemul securisto-comunist, care s-a perpetuat dupa 1989 si a capusat tara, a fost invins. Acum, putem construi Romania frumoasa, tara pe care ne-o dorim cu totii si in care ne este drag sa traim.
Ce inseamna Romania frumoasa in viziunea dumneavoastra?
Romania frumoasa este tara in care in care tinerii au locuri de munca, bani sa-si cumpere o casa si isi pot intemeia o familie. Pensionarii au venituri decente, nu-si fac griji ca nu-si pot plati intretinerea si medicamentele din pensie. Romania frumoasa este tara in care copiii au parte de educatie de buna calitate, cu profesori platiti corect, iar diplomele nu sunt doar hartii fara importanta, ci le asigura gasirea unui loc de munca. Mediul de afaceri este ajutat prin politici fiscale sa se dezvolte, sa faca profit si sa genereze locuri de munca. Fermierii si agricultorii sunt sprijiniti sa produca si sa poata vinde roadele muncii lor. Sanatatea inseamna servicii de calitate, spitalele sunt bine dotate, iar pacientii nu isi pun problema ca nu au medicamente. Nu in ultimul rand, femeile au sanse egale cu barbatii. Sunt platite la fel pentru munca prestata, iar succesul lor depinde doar de abilitatile proprii, nu de bunavointa barbatilor. Romania frumoasa este promisiunea pe care eu o fac romanilor.
Cum veti construi Romania frumoasa?
Pornind de la ce avem acum si adaugand multa energie, curaj, buna-credinta si competenta. Traian Basescu a construit in ultimii 10 ani un fundament solid pentru o casa frumoasa. A ingenuncheat sistemul securisto-comunist, a garantat independenta Justitiei, a construit statul de drept, a trecut tara prin cea mai grava criza economica a ultimilor 80 de ani si a orientat Romania catre Vest: SUA, NATO si Uniunea Europeana. Toate aceste lucruri sunt castiguri majore ale ultimului deceniu si ele trebuie pastrate, iar eu, dintre toti candidatii, sunt singura garantie ca aceste principii si valori vor ramane neatinse. Voi aduce langa mine pe toti cei care vor si pot sa puna umarul pentru tara, indiferent de culoarea lor politica.
Care sunt obiectivele viziunii dumneavoastra economice si sociale?
Promisiunea mea pentru romani o reprezinta locurile de munca. Acestea pot fi realizate prin reindustrializarea Romaniei si dezvoltarea agriculturii: doua motoare economice care pot garanta prosperitate. Dar si prin absorbtia fondurilor europene si sustinerea investitiilor guvernamentale. De asemenea, ma voi lupta pentru servicii sociale de calitate: educatie si sanatate. Vreau ca profesorii si cadrele medicale sa fie platite corespunzator si sa fie motivate sa ramana aici. O populatie sanatoasa si educata va aduce progresul intregii societati. Imi doresc un mediu de afaceri care sa se poata dezvolta, sa aiba profit si sa genereze locuri de munca in Romania. Pentru asta, este nevoie de un cadru fiscal-bugetar predictibil si de mai multa seriozitate in implementarea unor politici publice.
Cum veti realiza toate acestea, avand in vedere ca Presedintele nu are foarte multe atributii pe domeniile invocate de dumneavoastra?
Voi fi un Presedinte puternic si implicat si voi schimba acest guvern cu unul capabil sa faca reformele de care tara are nevoie. Eu, spre deosebire de Iohannis si Macovei, nu iau in calcul o colaborare cu Victor Ponta, un Prim-ministru care a demonstrat incompetenta si iresponsabilitate in cei doi ani de guvernare. Nu am nimic cu Ponta. Ne cunoastem de mai bine de 15 ani, dar palaria pe care o poarta este prea mare pentru el. Cred ca nu ne putem permite sa mai pierdem doi ani cu un guvern care face doar rau Romaniei.
Ce avantaje aveti fata de Ponta? Dar fata de Iohannis?
Eu nu atarn de sfori si nici nu pretind ca sunt altceva decat sunt in realitate. Eu nu sunt dependenta de baronii locali sau de mogulii de presa asa cum este Ponta si nici nu sunt dispusa sa fac toate compromisurile pe care le-a facut Iohannis de-a lungul timpului – de la a fi in 2009 Premierul propus de Dan Voiculescu la GRIVCO, pana la lovitura de stat pentru suspendarea Presedintelui din 2012 alaturi de USL sau lupta impotriva ANI. In plus, cred ca Romania are nevoie in fruntea sa de un lider care sa fi lasat ceva in urma sa pentru oameni. Eu sunt un astfel de politician, sunt un om al faptelor. Am avut la MDRT peste 6.000 de proiecte care au generat peste 100.000 de locuri de munca. Am modernizat, dotat si reabilitat 57 de spitale care deservesc 2,8 milioane de romani. Am racordat la apa si canal 350 de localitati in care traiesc 1,1 milioane de oameni. Am reabilitat 6.500 de kilometri de drumuri judetene, am modernizat 200 de scoli, am construit 3.500 de locuinte pentru tineri si 1.800 de locuinte sociale. Am construit 116 km de partii de schi. Pe scurt: am aratat ca se poate.
Vorbiti de investitii. De ce v-ar vota locuitorii judetului Maramures?
Eu ma prezint in fata locuitorilor din Maramures mai mult decat onorabil. Sunt ministrul care a investit peste 150 de milioane in acest judet si ma bucur din suflet ca am putut fi de ajutor oamenilor. Am incercat sa acopar toate segmentele vietii sociale aflate in nevoie. Va pot spune, de exemplu, ca in timpul mandatului meu au fost modernizate si reabilitate in jur de 230 de kilometri de drumuri, iar 10 localitati au fost racordate la reteaua de apa si canalizare.
S-au construit 72 de locuinte sociale, iar 700 de locuinte au fost reabilitate termic. Spitalul de Urgenta “Dr. Constantin Opris” din Baia Mare ofera astazi, dupa modernizare, servicii medicale de calitate. Statiunea Cavnic a devenit un punct de atractie major pentru turisti dupa modernizarea instalatiei de zapada artificiala, amenajarea a trei partii, a unei telegondole si a altor utilitati conexe. Partiile de schi, instalatia de nocturna, cea de zapada artificiala, telegondola si parcarile supraetajate au revitalizat, de asemenea, si zona Borsa.
Sursa: Emm