Toata lumea a auzit de Dumitru Prunariu, singurul roman care a zburat in spatiul cosmic, insa putini sunt cei care stiu ca fiul sau, Catalin, a prins si el „microbul aerului”, iar acum este pilot. Chiar daca initial se gandea la o cariera in domeniul economic, pasiunea pentru aeronave insuflata de ambii parintii l-a reorientat iar mai apoi a ajuns pilot de linie, la o companie aeriana romaneasca.
A urcat prima oara la mansa avionului in urma cu 16 ani, iar dupa sase ani de munca si sute de ore de zbor a reusit sa obtina licenta de pilot comercial. Catalin Prunariu relateaza, in cadrul unui interviu acordat in exclusivitate eMaramures ca, la inceput, zborul a fost doar un hobby si ca pasiunea a venit treptat.
„Indiscutabil, cand cresti intr-o familie de doi ingineri de aviatie – dintre care unul este si pilot -, cand ai in casa atatea materiale despre avioane, despre industria aeronautica, cand ambii parinti lucreaza in industrie – mama mea este inginer de aeronave, dar a lucrat in industria comertului exterior, si exact asta facea, tranzactiona aeronave -, n-ai cum sa nu prinzi microbul, fara sa vrei”, arata el.
La varsta adolescentei, nu s-a gandit niciun moment sa aleaga acest drum in viata, terminand o facultate in domeniul managementului financiar. Nu regreta niciun moment alegerea facuta pentru ca, spune el, i-a deschis „noi orizonturi”.
„Studiile de baza le am in management financiar, dar asa a fost momentul atunci. Era imediat dupa Revolutie, toata lumea era crizata sa se faca avocat sau economist. Nu pot sa zic ca nu mi-au prins foarte bine aceste studii, de altfel orice facultate iti deschide noi orizonturi, si la final nici nu mai conteaza ce facultate ai facut. Din experienta poti sa aduni, sa acumulezi alte cunostinte si sa ajungi sa fundamentezi lucruri mult mai complexe in viitor”.
Numele tatalui sau a devenit cunoscut nu doar in tara, ci si in strainatate. Ascensiunea acestuia l-a ajutat pe Catalin Prunariu in unele situatii, insa, de-a lungul timpului, au existat si persoane care au cerut mult mai mult de la el, tocmai pentru a demostra ca este capabil sa reuseasca prin propriile forte.
„Numele Prunariu a deschis anumite usi, insa acele usi trebuiau si trecute, nu ma impingea nimeni inauntru. Este foarte adevarat ca lumea cand aude numele meu, vine si ma intreaba «Ce faci, cum esti?» Apar oportunitati, indiscutabil. Dar la fel de adevarat este ca tocmai din cauza numelui pe care-l port au fost, de-a lungul timpului, personaje care au simtit nevoia sa preseze un pic pedala de frana pentru a-si arata puterea iluzorie pe care o aveau”, rememoreaza el in interviul acordat eMaramures.
Pe langa faptul ca acum piloteaza avioane comerciale, de fiecare data cand ii permite timpul, Catalin Prunariu participa la mitinguri aviatice in tara, fiind un profesionist in acrobatie. Anul acesta el a fost prezent si in Baia Mare, in cadrul unui show aerian organizat de catre Aeroclubul Roman.
Sursa: Gabriela Kuhajda