Județul nostru, Maramureș, se poate mândri cu unul dintre cei mai tineri prefecți din țară, Vlad Emanuel Duruș, care urmează a fi înscăunat în viitorul apropiat și care a avut amabilitatea de a acorda un interviu în exclusivitate pt emm:
eMM: Care au fost motivele care au stat la baza hotărârii de a candida pentru această funcție?
VD: Atât din punct de vedere profesional, cât și din punct de vedere politic, consider că pot să îndeplinesc aceste sarcini cu succes. Din punct de vedere profesional sunt jurist, ca ocupație avocat și am fost membru în Comisia Juridică a Camerei Deputaților. Am experiența politică necesară, făcând parte din Parlamentul României, iar unul dintre avantajele pentru acest post este să ai cunoștințe juridice. Aceste cunoștințe îți oferă un avantaj destul de mare, iar din punct de vedere politic am fost deputat în Parlamentul României. Am o oarecare experiență politică în spate și am reușit să cunosc în această perioadă diferiți actori poltici, locali sau naționali. Având în vedere aspectul politic și cel profesional, cred că sunt potrivit pentru a ocupa funcția de prefect al județului Maramureș.
eMM: Care este traseul pe care l-ați urmat pentru a dobândi această funcție?
VD: Prima dată posturile de prefect ale județelor se negociază la nivelul coaliției de guvernare, pentru că a devenit un post politic, prin Ordonanța de Urgență, iar prefectul nu va mai fi funcționar public, ci demnitar. Acest lucru înseamnă că în județul Maramureș postul de prefect a revenit USR-ului, iar în interiorul partidului am avut o procedură similară cu cea pentru desemnarea Secretarilor de Stat. Pretendenții sau doritorii au trimis un CV, o scrisoare de intenție, declarații de necolaborare cu Securitatea, către Secretarul General al Partidului. Ulterior, Biroul Național al Partidului a analizat candidaturile și a dat un vot, iar acest lucru s-a întâmplat săptămâna trecută, fiind ales oficial de către Biroul Național. Urmează hotărârea de guvern, publicarea în Monitorul Oficial și jurământul.
eMM: De ce are nevoie un tânăr care urmărește să primească o funcție în administrația locală și centrală?
VD: În primul rând, trebuie să se implice, pentru că este nevoie de multă implicare, iar aceste funcții nu pot fi servite. În al doilea rând, trebuie să muncească, să arate că este capabil de a primi o funcție în administrația locală sau centrală.
eMM: Care sunt principalele obiective pentru mandatul viitor?
VD: Am fost anunțat de curând că una dintre problemele cu care se confruntă Instituția Prefectului din Maramureș este blocarea a patru posturi de muncă. Pentru început, aș vrea să rezolv această problemă.
eMM:Ce schimbări doriți să aduceți din poziția funcției dumneavoastră instituției pe care o veți conduce?
VD: Momentan nu am analizat din interior Instituția Prefectului, ca să pot spune ce ar trebui schimbat. În momentul în care voi face acest lucru, dacă voi considera că pot să îmbunătățesc această instituție, voi depune toate eforturile necesare.
eMM: Cum vedeți relația dintre Insituția Prefectului și Guvernul României?
VD: Relația trebuie să fie una extrem de bună, o legătură foarte strânsă, pentru că din punct de vedere juridic, prefectul este reprezentantul Guvernului în teritoriu. În momentul în care, între prefect și Guvern nu există o relație bună, acesta trebuie schimbat.
eMM: Care au fost persoanele care au contribuit cel mai mult la dezvoltarea dumneavoastră profesională?
VD: Toată lumea a contribuit, într-un fel sau altul, la dezvoltarea mea personală. Am început cu pregătirea din sânul familiei, cea din timpul școlii, unde am avut profesori pe care i-am respectat și de la care am avut ce învăța. În USR, am avut colegi extraordinari de la care am avut ce învăța, desigur au fost și situații în care mi s-a spus ce să nu fac, dar acestea au fost mai puține.
Vă mulțumim și vă dorim succes!