CIA a declasificat, joi, o scrisoare in care actualul director al acestei agentii americane de informatii, John Brennan, explica faptul ca spionii americani erau foarte sceptici in privinta unuia dintre motivele avansate de administratia George W. Bush pentru a invada Irakul in 2003.
Pentru a justifica invazia in Irak, vicepresedintele american de atunci, Dick Cheney, afirma ca Mohammed Atta, seful echipei de comando care a coordonat operatiunile in timpul evenimentelor din 11 septembrie 2001, s-a intalnit inainte de atentate, la Praga, cu un spion irakian.
Washingtonul a evocat frecvent aceasta pretinsa intalnire pentru a stabili o legatura intre dictatorul irakian Saddam Hussein si atacurile din 2001 si, prin urmare, pentru a justifica inlaturarea sa de la putere.
Insa, intr-o scrisoare trimisa in luna martie a acestui an senatorului democrat Carl Levin, a carei publicare a fost autorizata de curand de CIA, directorul agentiei, John Brennan, semnaleaza ca agentii mobilizati pe teren isi exprima „profunda ingrijoare” fata de declaratiile lui Dick Cheney.
Potrivit lui Brennan, spionii americani nu au stabilit daca Mohammed Atta s-a aflat la Praga in momentul in care se considera ca s-ar fi intalnit cu agentul irakian.
Scrisoarea lui Brennan, numit in 2013, a fost dezvaluita initial de grupul de presa McClatchy.
Joi, senatorul Levin a anuntat ca el i-a solicitat CIA sa declasifice documentul pentru a arata cum administratia presedintelui George W. Bush i-a „inselat” pe americani inainte de invazia in Irak.
„Pretinsa intalnire (de la Praga) statea in centrul campaniei administratiei menite sa dea opiniei publice impresia ca Saddam (Hussein) s-a aliat cu teroristii Al-Qaida care ne-au atacat la 11 septembrie”, a declarat Levin intr-un discurs in Senat.
Sursa: Mediafax