Edilul urbei, Cristian Anghel, a declarat vineri, intr-o conferinta de presa, ca legislatia in vigoare nu permite instituirea unei asemenea taxe, fiind acceptate doar cele pentru servicii. El a dat ca exemplu taxa de infrumusetare, pe care municipalitatea a introdus-o in urma cu doi ani si care a atras la buget sume considerabile.
Primarul a precizat ca alesii PSD ar fi trebuit sa consulte intai legea si abia apoi sa lanseze tema in dezbatere. Consilierul liberal Radu Stef a adaugat ca ”in momentul in care am propus taxa de infrumusetare a municipiului Baia Mare, pesedistii au fost impotriva, iar acum vin cu o propunere aberanta: taxa pentru sport, pe care legea nici nu o admite”.
Cristian Anghel a mai declarat ca, in ciuda criticilor, nu va renunta sa preia in patrimoniul public bazele sportive aflate acum la directia de sport, printre care se numara sala sporturilor, bazinul de inot, strandul, terenul de rugby si cel de atletism In opinia lui, sumele pe care directia de sport le are la dispozitie sunt insuficiente pentru reabilitarea bazelor sportive.
“Cu o investitie de circa 3 miliarde de lei la sala sporturilor nu se poate nici macar schimba parchetul. Iar acolo prima problema care ar trebui rezolvata este hidroizolatia, pentru ca in sala sporturilor ploua”, a declarat primarul.
Municipalitatea a facut demersuri sa isi treaca in proprietate bazele sportive, spre nemultumirea mai multor persoane care au spus ca nici cu stadionul nu s-a facut nimic dupa preluare. Au existat chiar acuze ca primarul ar vana, de fapt, terenul pe care sunt amplasate bazele sportive.
Sursa: Meda Muntean