Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane l-a ales astazi, 28 februarie pe noul arhiepiscop al Buzaului si Vrancei. Doi candidati au fost desemnati de Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei si Dobrogei pentru postul de arhiepiscop, ramas vacant din 7 ianuarie, dupa trecerea la Domnul a IPS Epifanie Norocel. Este vorba despre episcopul Ambrozie al Giurgiului si episcopul vicar patriarhal, PS Ciprian Campineanul.
La inceputul sedintei Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, reunit sub presedintia Patriarhului Romaniei, Preafericitul Daniel, a avut loc alegerea noului arhiepiscop al Arhiepiscopiei Buzaului si Vrancei. Prin vot secret, cu 41 de voturi din 47, Sfantul Sinod l-a ales pe episcopul vicar patriarhal, PS Ciprian Campineanul in postul de arhiepiscop, ramas vacant, din 7 ianuarie, dupa ce IPS Epifanie Norocel a trecut la cele vesnice.
Ceremonia de intronizare a noului Arhiepiscop al Buzaului si Vrancei va avea loc in Catedrala arhiepiscopala cu hramul Inaltarea Domnului, din municipiul Buzau, duminica, 10 martie 2013, dupa Sfanta Liturghie.
PS Ciprian Campineanul s-a nascut pe 19 aprilie 1965, in localitatea Suhulet, judetul Iasi. In 1992 a intrat in monahism la Manastirea Crasna si a inceput cursurile de doctorat la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Tesalonic, Grecia, pe care le-a incheiat in 1997, cand a devenit doctor in Teologie. Intre anii 1999 si 2000 a fost inspector eparhial in cadrul Sectorului ‘Biserica si Societatea’, iar intre 2000 si 2002 a fost consilier patriarhal, in acelasi sector. Pe 21 mai 2000 a fost hirotonit preot, iar pe 22 septembrie 2002 a fost ridicat in treapta arhieriei, fiind numit episcop vicar patriarhal. Din anul 2009 este secretar al Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane.
Foto: Basilica.ro
Sursa: Camelia Tocaci