Fenomenele meteorologice periculoase produse în județul Maramureș au afectat 17 unități administrativ-teritoriale. Precipitațiile căzute (”rupere de nori” în localitățile Bicaz, Oarța de Sus, Bârsana și Poienile Izei) au cumulat valori cuprinse între 18,7 l/mp și 53,5 l/mp, iar conform datelor primite au fost depășite, în intervale scurte de timp, pragurile de precipitații la stațiile hidrometrice Bicaz (51,5 l/mp), Cavnic (42,5 l/mp), Vadu Izei (41,6 l/mp), Răzoare (29,8 l/mp), Strâmtura (26,2 l/mp), Lăpușel (30,8 l/mp), Suciu de Sus, Groșii Țibleșului (28,1 l/mp), Copalnic (23,2 l/mp).
”Inundațiile de pe raza celor 17 unități administrativ-teritoriale ( Oarța de Jos, Bicaz, Groșii Țibleșului, Cernești, Remetea Chioarului, Cupșeni, Șomcuta Mare, Săcălășeni, Suciu de Sus, Copalnic Mănăștur, Mireșu Mare, Borșa, Dragomirești, Poienile Izei, Bârsana, Petrova și obiective Consiliul Județean Maramureș) s-au produs ca urmare a creșterii debitelor unor văi și pâraie, respectiv ca urmare a formării de torenți și șuvoaie pe versanți care au transportat material lemnos, aluviuni, resturi vegetale. Revărsarea apelor a afectat obiective de infrastructură, obiective social-economice, anexe gospodărești, fântâni, terenuri agricole”, a spus președintele CJSU, prefectul Vasile Moldovan.
Au fost inundate și spălate 9,7 km de drumuri județene, 19,1 km de drumuri comunale, 55,2 km de străzi și ulițe, 8 km de drum agricol, respectiv 52,02 ha de teren agricol (culturi de porumb, cartofi, etc) și 2,45 ha de pășuni și fânețe. Șuvoaiele de apă revărsat au colmatat 33 de fântâni. Torenții de pe versanți au distrus patru podețe, și au avariat ( prin colmatare cu material lemnos, aluviuni și piatră care au îngustat secțiunea de scurgere a apei) două poduri și 50 de podețe. De asemenea, au fost afectate de viituri o anexă gospodărească și două obiective social economice (parcarea Mănăstirii Bârsana și gardul de la școala veche din Oarța de Sus). Pentru eliminarea efectelor negative produse de fenomenele meteorologice periculoase au intervenit cu operativitate structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, comitetele locale pentru situații de urgență, servicii voluntare pentru situații de urgență cu mijloace tehnice și umane.
Evaluarea pagubelor a fost realizată în conformitate cu prevederile legale de către comitetele locale pentru situații de urgență din fiecare localitate, respectiv de comisii mixte alcătuite prin ordin al prefectului Vasile Moldovan. S-a solicitat ca fiecare unitate administrativ-teritorială să întreprindă măsurile necesare pentru menținerea permanentă a curățeniei, șanțurilor, rigolelor, canalelor de scurgere a apelor pluviale, precum și asigurarea secțiunilor de scurgere pe văile necadastrate. Până în prezent, valoarea pagubelor produse de inundații în județul Maramureș este în valoare de peste 3960 mii lei. S-a transmis la Ministerul Afacerilor Interne raportul de sinteză realizat la nivelul județului nostru, a mai precizat prefectul de Maramureș.