Precipitatiile abundente de la sfarsitul saptamanii in Maramures au provocat inundatii in Somcuta Mare si Remetea Chioarului, unde au fost afectate 13 locuinte si 76 de anexe gospodaresti. ”Ruperea de nori” din seara zilei de 18 iulie a produs pagube doar in zona Chioarului.
Inundatiile au afectat infrastructura judeteana si comunala (0,35 km de drumuri judetene si 8,43 km de drumuri comunale), un pod, sase podete, doua obiective sociale si economice, 16,8 hectare de teren arabil si sapte fantani. De asemenea, au fost identificate 45 de pasari inecate de torenti.
Prefectura Maramures a aratat ca valoarea pagubelor produse de inundatii va fi evaluata in zilele urmatoare de catre specialisti si membrii Comitetelor locale pentru situatii de urgenta.
Subprefectul Stefan Gönczi a fost informat despre producerea situatiei de urgenta si a dispus, in calitate de presedinte al Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta, masuri de interventie in sprijinul populatiei si a bunurilor materiale afectate de revarsarile de ape, respectiv de limitare a efectelor acestora.
La acestea au participat 31 de angajati din structurile Ministerului Internelor si Reformei Administrative, fiind efectuate si misiuni de restrictionare a circulatiei autovehiculelor si de paza a bunurilor afectate de inundatii. De asemenea, la actiunile de interventie au fost prezenti si 40 de membri ai Comitetelor locale pentru situatii de urgenta Somcuta Mare si Remetea Chioarului si utilaje tehnice.
Sursa: M.M.
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult